Steaua nu se teme de ”vedetele” FCSB-ului trimise la echipa a doua: ”Promovăm cu siguranță, cu toate obstacolele. Pot să trimită, nu ne sperie”

Vlad MĂCICĂȘAN 13 Feb. 2021, 18:22 Liga 3
Steaua nu se teme de ”vedetele” FCSB-ului trimise la echipa a doua: ”Promovăm cu siguranță, cu toate obstacolele. Pot să trimită, nu ne sperie”

Gigi Becali a declarat că mai mulți jucători de la FCSB vor fi trimiși la echipa secundă, din Liga 3, special pentru partida cu Steaua, în încercarea de a opri echipa armatei să promoveze.

Fostul fundaș al Stelei, Adrian Bumbescu, acum antrenor la grupele de juniori ale clubului din Ghencea, spune că echipa pe care o reprezintă poate să câștige și în aceste circumstanțe.

”Poate să trimită, dar noi avem încredere în echipa noastră. Meciurile amicale au fost foarte bune, s-a văzut detereminare și un joc foarte bun. Forța echipei o să egaleze valorile, chiar dacă vin cu cei valoroși de la FCSB. Oprița este foarte încrezător, nu este speriat că va aduce de la echipa mare. Sperăm ca în câțiva ani să ne întâlnim cu ei în Liga 1”, a spus Bumbescu la Look Sport+.

Adrian Bumbescu: ”Nu le convine că noi o să promovăm”

Argumentul fostului câștigător al Cupei Campionilor este că Steaua va fi formația mai omogenă, chiar dacă FCSB 2 va avea mai multă valoare.

”Venind de la echipa mare la echipa a doua nu există așa mare omogenitate. Probabil nu le convine că noi o să promovăm și cu siguranță vom promova, cu toate obstacolele care se pun”, consideră fostul mare fundaș.

Lista cu jucătorii FCSB-ului care pot juca pentru FCSB 2

Ante Vukusic, Aris Soiledis, Lucian Filip, Dragoș Nedelcu, Răzvan Oaidă, Adrian Șut, Gabriel Simion, Alexandru Vukusic, Octavian Popescu și Alexandru Pantea sunt jucători pe care FCSB i-a trecut pe lista trimisă către FRF cu cei pe care vrea să-i folosească și la echipa a doua a clubului.

Staţi liniştiti că vor mai sta încă un an în Liga 3, deoarece nu vor trece de echipa noastră a doua. Voi trimite artileria grea la meciul cu ei. Şi uite cum vor mai pierde încă un an. Am auzit că deja încep să se intereseze pe la ăştia de pe lângă mine pe cine oare am eu de gând să îi trimit de la prima echipă să joace impotriva lor”, spunea Gigi Becali pentru ProSport.

  • portari – Mihai Udrea, Ştefan Târnovanu, Toma Niga
  • fundaşi – Aristidis Soiledis, Alexandru Pantea, Christian Tand, Marian Botezatu
  • nmijlocaşi – Lucian Filip, Dragos Nedelcu, Razvan Oaida, Adrian Şut, Gabriel Simion, Robert Ion, Andrei Vlăduţ Pandele, Laurenţiu Ardelean, Tudor Moldovan, Ciprian Timiş
  • atacanţi – Ante Vukusic, Alexandru Buziuc, Andrei Istrate, Octavian Popescu, Gabriel Fulga, Rareş Trif, Andreas Chiriţoiu, Robert Tudor

După 10 etape desfășurate din acest sezon de Liga 3, Steaua ocupă primul loc în Seria a 4-a, cu 26 de puncte acumulate, cu două mai mult față de a doua clasată, chiar FCSB 2. În prima etapă din 2021, a 11-a a sezonului, Steaua o întâlnește pe teren propriu tocmai pe FCSB 2, în jurul datei de 13 martie. În tur, ”militarii” au câștigat cu 2-1 pe terenul satelitului clubului lui Becali.

Foto: CSA Steaua București

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-steaua-si-scm-gloria-buzau-au-remizat-intr-un-amical-in-care-militarii-au-condus-de-doua-ori-ilie-stan-incantat-de-revenirea-in-ghencea-19169131

https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-stefan-iovan-stie-ce-trebuie-sa-faca-daniel-oprita-pentru-ca-steaua-sa-nu-rateze-promovarea-in-liga-2-pana-acum-a-gestionat-bine-echipa-e-pe-primul-loc-dar-meciurile-de-baraj-vor-f-19166029

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-3/lista-cu-jucatorii-fcsb-ului-care-pot-juca-pentru-fcsb-2-19201910

Vlad MĂCICĂȘAN 13 Feb. 2021, 18:22 Liga 3
Pe aceeași temă