Adrian Bumbescu, legendă a Stelei, a vorbit despre situația echipei după debutul în Liga 2, care nu a fost unul bun, în care a fost consemnată o înfrângere, chiar în Ghencea.
Fostul mare fotbalist se aștepta, cumva, ca startul de campionat să nu fie la capacitate maximă pentru echipa lui Daniel Oprița, considerând că așa s-a întâmplat și în anii trecuți, când au avut loc multe schimbări de lot.
Este de așteptat ca jocul să se lege odată cu trecerea etapelor de Liga 2.
Adrian Bumbescu are încredere că, așa cum a reușit aproape de fiecare dată, Daniel Oprița va transforma Steaua într-o pretendentă la calificarea în faza play-off-ului de Liga 2.

El consideră și că suporterii trebuie să fie alături de echipă, chiar dacă din punct de vedere administrativ nu poate fi bifată promovarea în SuperLiga României, indiferent de locul pe care îl va ocupa gruparea din Ghencea.
”Mereu am avut probleme la început de campionat, echipa a pornit mai greu. Oprița s-a confruntat cu o grămadă de probleme, după ce ne-au plecat foarte mulți jucători, lipsa de omogenitate a echipei s-a văzut.
De la an la an a trebuit să aducă peste șapte-nouă jucători. Avem jucători de valoare pentru că și Daniel își măcină nervii cu toate problemele, dar ușor-ușor o să ne revenim.
Suporterii nu sunt împotriva echipei, sunt împotriva nu știu cui… Probabil ei trebuie să vă spună mai multe. Eu nu mă bag în aspectele acestea, dar îi simt aproape de echipă, ca drept dovadă că au și venit aici să ne încurajeze. Și trebuie să vină lângă noi pentru că avem nevoie de ei”, a spus Daniel Oprița, conform GSP.

Steaua este la al cincilea sezon consecutiv în Liga 2 în care nu are drept de promovare. Indiferent de locul pe care se va clasa la finalul acestei stagiuni, chiar și promovabil direct, nu poate urca în SuperLiga României din cauza formei sale juridice, una de drept public.
S-a încercat schimbarea Legii Sportului, cea care împiedică, de fapt, promovarea în prima ligă, însă inițiativa a fost respinsă. Nici atragerea unui sponsor privat nu s-a reușit, chiar dacă, la nivel declarativ cel puțin, au fost discuții la finalul ediției 2025-2026 de Liga 2.
La partida Steaua – CSM Slatina, de duminică, din prima etapă a noului campionat de divizie secundă, în tribunele stadionului din Ghencea s-a aflat și comandantul clubului, Eduard Danilof, iar Adrian Bumbescu a vorbit despre un nou an pierdut, fără drept de promovare.
Din punctul de vedere al fostului fotbalist, Danilof nu este răspunzător pentru situația în care se află și acum echipa.
”Nu depinde de domnul comandant. Domnul comandant și comandanții care au fost au încercat, dar se oprește undeva… S-au depus memorii, s-au făcut fel de fel de sacrificii, se oprește undeva peste comandant.
Sigur că ne doare, pentru că noi de la an la an încercăm să aducem oameni lângă noi. Suntem în Liga a 2-a, dar fără speranțe. În momentul când avem o cât de cât așa, să spun, speranță că, domnule, se face ceva și concret, atunci automat vor veni lângă noi și investitorii. Dar să se vadă că se face ceva”, a mai punctat Adrian Bumbescu.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)