Flacăra a sunat adunarea în Treapt! Gueye Mansour şi Ciprian Dinu încă nu au ajuns la Horezu, unde s-au aplicat reduceri salariale. Primarul are planuri mari: ”Peste trei ani să intrăm în Liga 2”

Adrian MUJEA 07 Jul. 2020, 09:41 Liga 3
Flacăra a sunat adunarea în Treapt! Gueye Mansour şi Ciprian Dinu încă nu au ajuns la Horezu, unde s-au aplicat reduceri salariale. Primarul are planuri mari: ”Peste trei ani să intrăm în Liga 2”

Flacăra Horezu s-a reunit luni, 6 iulie, în Treapt, după o pauză de peste trei luni cauzată de coronavirus. Conducerea clubului vâlcean a redus bugetul de salarii, astfel că în ultima perioadă s-a discutat cu toţi jucătorii o reducere a contractelor cu circa 15 la sută. Majoritatea jucătorilor de bază, Adrian Popa, Cristian Munteanu, Gabriel Precup, Alexandru Cioablă, Radu Georgescu, Adrian Stănică sau Raul Nistor şi-au dat deja acordul să continue la Horezu.

Deocamdată, singura plecare certă este cea a lui Robert Popa la ”FC U” Craiova, iar juniorul Nuţă este plecat în Germania, pentru a da probe, iar situaţia sa este incertă. Gueye Mansour şi Ciprian Dinu nu au ajuns încă la Horezu, primul fiind în Senegal cu probleme familiale, în timp ce al doilea se ocupă de şcoala de fotbal din Slatina care îi poartă numele.

Adrian Popa: ”Ne bazăm pe acelaşi grup. Marea majoritate a băieţilor a acceptat noile condiţii”

Flacăra caută pe parcursul acestei săptămâni să îşi completeze lotul cu câţiva juniori. Echipa din Treapt şi-a fixat amicale cu ”FC U” Craiova şi Unirea Bascov.

Antrenorul-jucător Adrian Popa este mulţumit că va conta în mare măsură pe acelaşi lot cu care a încheiat sezonul. „Ne-am pregătit cu respectarea normelor în vigoare. Ne bazăm pe acelaşi grup. Marea majoritate a băieţilor a acceptat noile condiţii. Au prelungit şi ne bucurăm că au înţeles situaţia. Jucătorii au dat dovadă că au caracter, iubesc acest club şi merită tot respectul pentru ce au realizat aici. Ei doresc să facă parte din acest grup în continuare, chiar şi în noile condiţii financiare”, a anunţat Adrian Popa.

Lot întinerit la Flacăra Horezu

Edilul-șef din Horezu, Nicolae Sărdărescu, a cerut antrenorului Adrian Popa întinerirea lotului. „Tot nucleul jucătorilor din Horezu rămâne! Dacă vor mai fi jucători care vor să plece, avem suficiente soluţii de înlocuire, vom face şi un trial pentru juniori. Echipa nu slăbeşte în niciun caz, ci ne vom întări. Vrem să coborâm media de vârstă, lângă câţiva jucători cu experienţă să avem jucători sub 20 de ani. Interesul meu este să facem o echipă cât mai puternică, astfel ca peste trei ani să intrăm în Liga a 2-a. În plus, ne schimbăm şi politica, nu mai mergem cu jucători împrumutaţi pe care noi să îi creştem şi apoi să plece, vrem jucători care vor performanţă şi care să fie ai noştri. Sper să revenim şi în seria veche şi să scăpăm de acele deplasări foarte lungi, care ne-au afectat şi bugetul”, a anunţat Nicolae Sărdărescu.

Lot Flacăra Horezu:

portari: D. Vlădoi,
fundași: Mihăescu, Bălan, Cr. Munteanu, Bârzichie, Grosu, I. Moldovan;
mijlocași: Ad. Popa, Precup, Olteanu, Simeanu, Nistor, Georgescu, Stănică;
atacanți: Cioablă, S. Preda.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/bursa-transferurilor/primul-transfer-efectuat-de-fc-u-craiova-pentru-liga-2-e-un-international-de-tineret-valceanul-ii-calca-pe-urme-lui-florin-costea-la-echipa-lui-mititelu-imi-doresc-sa-am-a-19132333

https://liga2.prosport.ro/liga-3/gueye-mansour-inca-nu-stie-daca-o-sa-continue-sau-nu-cu-flacara-horezu-mi-as-dori-sa-incerce-sa-traga-la-promovare-sau-macar-sa-faca-o-echipa-si-mai-buna-19133383

https://liga2.prosport.ro/special/un-jucator-al-echipei-flacara-horezu-si-a-deschis-scoala-de-fotbal-la-slatina-ce-ma-caracterizeaza-pe-mine-asta-imi-doresc-sa-aplic-si-la-scoala-19005575

Adrian MUJEA 07 Jul. 2020, 09:41 Liga 3
Pe aceeași temă