Primul transfer al nou-promovatei în Liga 3 Viitorul Șimian este un jucător fost la ”FC U” Craiova. Mehedințenii și-au stabilit și primele amicale

Mircea OGLINDOIU 05 Jul. 2021, 11:42 Liga 3
Primul transfer al nou-promovatei în Liga 3 Viitorul Șimian este un jucător fost la ”FC U” Craiova. Mehedințenii și-au stabilit și primele amicale

Fost jucător în Liga 3 la ”FC U” Craiova, fundașul stânga Samuel Luică (24 de ani) va juca în noul sezon pentru nou-promovata din campionatul județean Viitorul Șimian. Echipa mehedințeană se va reuni zilele acestea, iar duminică va disputa primul amical, în Valea Domanului, cu CSM Reșița.

”Luică e un fundaș cu experiență, care cu siguranță ne va ajuta. Suntem în discuții și cu alți fotbaliști de Liga 3, dar vom aduce și câțiva jucători tineri de la cluburile de juniori republicani din Severin. Vom avea mai multe amicale, chiar și cu echipe de tradiție, precum CSM Reșița sau Pandurii Târgu Jiu”, a declarat, pentru Liga2.ro, antrenorul-jucător al echipei din Șimian, Costinel Dorian Vasilică.

Fundașul Samuel Luică era liber de contract încă de vara trecută, după ce și-a reziliat contractul cu U Craiova 1948 SA, echipă la care jucase inclusiv în Liga 4 Dolj. În februarie 2020, fundașul fusese împrumutat la ACSO Filiași, pentru care n-a mai apucat să și joace, deoarece campionatul a fost ”înghețat” din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19.

Amicale cu Reșița, Pandurii, Filiași și Ezeriș pentru Viitorul Șimian

Altfel, pe lângă amicalul cu Reșița, Viitorul Șimian va întâlni, miercurea viitoare, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, Pandurii Târgu Jiu. Pe 21 iulie, cele două posibile viitoare colege de serie în Liga 3 se vor întâlni într-un nou test, la Târgu Jiu. ACSO Filiași (31 iulie – în deplasare și 7 august – acasă) sau Progrezul Ezeriș (14 august) sunt alte două adversare pe care echipa mehedințeană le va întâlni în amicalele din această vară.

Pe 28 iulie, Viitorul Șimian va juca și primul meci oficial al noului sezon, în primul tur al Cupei României. Liga 3 debutează pe 28 august, iar echipa comunei Șimian își va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.

Viitorul Șimian a promovat, în luna mai, în premieră în Liga 3, după ce a în vins la baraj echipa vâlceană Minerul Costești, ocupanta locului 10 dinSseria 7 a Ligii a 3-a. Mehedințenii s-au impus cu 2-1 pe teren propriu și au pierdut cu 4-3 returul de la Râmnicu Vâlcea. Regula golului marcat în deplasare nu mai este valabilă din această vară.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/un-judet-fara-echipa-la-nivel-national-de-7-ani-a-revenit-in-liga-3-precedentele-trei-cluburi-care-au-reprezentat-mehedintiul-s-au-retras-din-campionat-dupa-doar-un-tur-dar-viitorul-simian-promite-c-19186821

Mircea OGLINDOIU 05 Jul. 2021, 11:42 Liga 3
Pe aceeași temă