OFICIAL | Minaur Baia Mare l-a anunțat ca antrenor pe Vasile Miriuță: ”Are ca obiectiv imediat promovarea în Liga 2.” Ce se întâmplă cu Dorin Toma

Marius ANGHEL 09 Dec. 2020, 11:36 Liga 3
OFICIAL | Minaur Baia Mare l-a anunțat ca antrenor pe Vasile Miriuță: ”Are ca obiectiv imediat promovarea în Liga 2.” Ce se întâmplă cu Dorin Toma

Minaur Baia Mare, a doua clasată din Seria a 10-a a Ligii 3 după primele 10 etape desfășurate în acest sezon, va începe partea a doua a campionatului cu un nou antrenor principal. Gruparea din Maramureș a reușit să ajungă la un acord cu Vasile Miriuță (52 de ani) și l-a prezentat oficial pe antrenorul care până acum a condus în România echipe numai din prima ligă, dar a mai antrenat și în Germania și Ungaria.

Dorin Toma (43 de ani), antrenorul care a condus echipa din Baia Mare de la înființare, din 2017, este îndepărtat.

Minaur Baia Mare: ”Vasile Miriuță va fi cel care va conduce destinele grupării băimărene, azi Minaur, în viitor Minerul”

Iată modul în care Minaur Baia Mare îl prezintă pe Vasile Miriuță:

”Vasile Miriuță este un nume binecunoscut în lumea fotbalului românesc și nu numai, atât din postura de jucător cât și din cea de antrenor. Din această iarnă, Vasile Miriuță va fi cel care va conduce destinele grupării băimărene, cu care are ca obiectiv imediat promovarea în Liga a doua. Mai apoi, după cum îl cunoaștem, e clar că se va strădui să ducă echipa municipiului Baia Mare, azi Minaur, în viitor Minerul Baia Mare, în Liga 1. Miriuță a acceptat să facă acest pas, chiar dacă până acum nu a antrenat în România decât în Liga 1, tocmai pentru a ajuta cu experiența și valoarea sa gruparea de la care a plecat în fotbalul mare.

Miriuță s-a născut în data de 19 septembrie 1968 și este “un bun” al Maramureșului, el începându-și cariera de fotbalist în județul nostru. A jucat pentru FC Baia Mare (1988-1990), după care s-a transferat la Dinamo (1990–1991) și la Gloria Bistrița (1991-1992). A plecat mai apoi în străinătate, unde a jucat pentru Gyor, Bourges, Videoton, Ferencvaros, dar cu impact major a fost prezența sa ca jucător la echipa germană Energie Cottbus, acolo unde a evoluat din 1998 până în 2002.

Ultimele sezoane ca fotbalist le-a jucat pentru MSV Duisburg, Gyor și Honved Budapesta. În total, la echipele enumerate mai sus a disputat 354 de meciuri, înscriind nu mai puțin de 70 de goluri.

Au existat mai multe tentative de convocare la echipa națională a României, însă Vasile Miriuță a ajuns să joace pentru națională Ungariei, în perioada 2000-2003, având nouă selecții și un gol marcat (contra Spaniei, într-un meci jucat în 21 august 2002).

După ce a pus “ghetele în cui”, “Tati” (cum i se mai spune), a început o nouă carieră, cea de antrenor, conducând mai întâi echipa Under 19 și apoi echipa secundă a germanilor de la Energie Cottbus. Primul contract de antrenor în România l-a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamț (2013), după care a ajuns la CFR Cluj-Napoca. A mai antrenat la Gyor, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus, din nou la CFR Cluj, Concordia Chiajna, Dinamo București, Hermannstadt (în două rânduri) și Kisvarda.

Din această iarnă îl înlocuiește la prima echipă pe Dorin Toma, căruia clubul sportiv al municipiului Baia Mare îi mulțumește pentru munca sa și ți dorește succes pe mai departe în carieră.”

Minaur Baia Mare e pe locul 2 în Seria 10. În precedentele două sezoane a ratat promovarea

În acest moment, Minaur Baia Mare este pe locul 2 în Seria 10 a Ligii 3, cu 20 de puncte acumulate după primele 10 etape din acest sezon, la patru puncte distanță de liderul SCM Zalău.

La finalul sezonului regular, care are 18 etape, primele două formații din fiecare serie vor disputa partide de baraj. Locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, poziție pe care acum o ocupă CSO Cugir. Iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva liderului din Seria 9, Unirea Dej. Învingătoarele din aceste baraje vor juca apoi într-un nou baraj, iar câștigătoarea finală va promova în Liga 2.

În precedentele două ediții de Liga 3, de când activează la acest nivel, Minaur Baia Mare a ratat promovarea în Liga 2. În sezonul 2018-2019 s-a clasat pe locul 3 în Seria 5, după FK Csikszereda și Fotbal Comuna Recea, iar în sezonul 2019-2020 s-a aflat în momentul suspendării campionatului din cauza pandemiei de COVID-19 pe locul 2, la două puncte de liderul Fotbal Comuna Recea. Cele două echipe din Maramureș au jucat baraj de promovare. Turul l-a câștigat Minaur cu 2-1 pe teren propriu, iar returul l-a adjudecat la același scor trupa din Recea, care s-a impus apoi la lovituri de departajare.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

Marius ANGHEL 09 Dec. 2020, 11:36 Liga 3
Pe aceeași temă