Moș Crăciun în alb și albastru

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 11:20 Liga 3

Holul care duce spre vestiarele
stadionului „Michael Klein” din Hunedoara a răsunat de colinde,
ieri dimineață. În așteptarea sărbătorii Crăciunului, cei mai mici
dintre fotbaliștii hunedoreni, însoțiți de antrenorii și
instructorii lor, s-au strâns la stadion pentru ultima dată în
acest an, însă, în loc de antrenamente, l-au colindat pe rând pe
Moș Crăciun, încadrat de finanțatorii lui FC Hunedoara, Cornel Ene
și Ovidiu Luca, dar și pe membrii biroului administrativ. Toată
ofensiva s-a derulat în fața bradului frumos împodobit în culorile
clubului – alb și albastru.

Și Moșul a fost la înălțime. Ajutat
de căpitanul „alb-albaștrilor”, Robert Cristian, Marcel Șandor,
Mihai Băeșu și Ovidiu Trășcan, și cu indicații tactice de pe
„margine” transmise de antrenorul Ioan Petcu, Moș Crăciun a
împărțit daruri la foc automat. Cadouri au primit și copiii
angajaților clubului. În total, 130 de pungi pline cu fructe,
dulciuri și băuturi răcoritoare asigurate exclusiv de finanțatori.
În schimb, „piticii” i-au promis Moșului cu barba albă ca zăpada că
la anul vor fi și mai cuminți, vor învăța și mai bine și vor da și
mai multe goluri în porțile adversarilor.

Brazi
corviniști

Suporterii hunedoreni se întrec între ei și în această iarnă, care
va împodobi bradul de Crăciun în culorile clubului Corvinul
Hunedoara – alb și albastru. Concursul „Și bradul meu e corvinist”,
ajuns la a patra ediție, a demarat ieri și va fi găzduit de site-ul
fanilor hunedoreni – www.corvinul1921.ro.

Cei care vor să participe la
concursul de împodobit brazi trebuie să trimită câteva poze cu
pomul lor până pe 28 decembrie la adresa de mail:
r[email protected], cu subiectul: bradul meu e Corvinist>>.

Fotografiile trimise vor fi
publicate pe site în perioada 30 decembrie 2010 – 5 ianuarie 2011,
alături de un sondaj prin care cititorii vor putea vota cel mai
frumos brad corvinist. Câștigătorul concursului va primi un premiu
surpriză.

Articol scris de Sami
Tamaș.

Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI)

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 11:20 Liga 3
Pe aceeași temă