Olimpic Zărnești bate la porțile Ligii 2! Cum a transformat Mihai Stere o echipă care sezonul trecut se salva de la retrogradarea din Liga 3

Adi MARICA 27 Mar. 2024, 19:53 Liga 3
Olimpic Zărnești bate la porțile Ligii 2! Cum a transformat Mihai Stere o echipă care sezonul trecut se salva de la retrogradarea din Liga 3

Olimpic Zărnești a terminat sezonul regular pe locul 2 în Seria 5 de Liga 3, la doar două puncte în spatele liderului AFC Câmpulung Muscel, pe care, în pauza de iarnă, îl devansa la golaveraj.

Este o premieră pentru echipa din Zărnești, care în sezonul trecut se salva miraculos de la retrogradare în ultima etapă.

Antrenorul Mihai Stere a reușit un sezon de vis, iar acum, înaintea startului play-off-ului, are cu echipa sa cele mai mari șanse dintre formațiile brașovene prezente în serie să prindă un loc la barajul pentru accederea în Liga 2, la finalul unei ediții de campionat în care vor promova șase echipe în loc de cinci.

Mihai Stere, un antrenor pragmatic: ”Pentru spectacol se poate merge la operă sau la teatru”

Ca fotbalist, Stere a fost un mijlocaș creativ. Ca antrenor, acesta spune că este pragmatic și de multe ori sacrifică spectacolul pentru rezultate.

”Am reușit să formăm un grup puternic și doar așa au venit rezultatele. Niciun meci nu a fost câștigat de un singur jucător. Avem cel mai bun atac din serie și al doilea pe țară, dar nu asta mă bucură. Eu sunt un antrenor care vrea rezultate, nu spectacol. Pentru spectacole se poate merge la operă sau la teatru. Eu îmi doresc doar dar să avem un gol peste adversari. Un antrenor poate pregăti echipa în 70 de metri, nu și ultimii 30 de metri. Eu pot da niște trasee, dar acolo, în fața porții, intervine valoarea jucătorului, mentalul, dar și norocul”, spune Stere.

Buget de play-out de Liga 3 pentru Olimpic Zărnești

Deși echipa se află pe locul 2 în Seria 5, Stere spune că la nivel de buget clubul se află în partea inferioară a clasamentului.

”Cu siguranță nu sunt bani mulți la Zărnești. Eu cred că într-un clasament la bugetelor din această serie suntem undeva pe locurile 8-10! Cei din conducere au mers pe ideea că mai bine mai puțini bani, dar siguri. Și a funcționat. Salariile și primele sunt onorate la timp”, spune Mihai Stere.

Bătălie aprigă în play-off-ul Seriei a 5-a a Ligii 3

Cu siguranță, Brașovul fotbalistic va avea o reprezentantă în barajul de promovare în Liga 2 din această vară.

În play-off-ul Seriei 5, pentru primele două locuri care duc în faza semifinală a barajului lupta se dă între AFC Câmpulung Muscel și trei echipe brașovene: Olimpic Zărnești, Olimpic Cetate Râșnov și Kids Tâmpa Brașov.

”În play-off au ajuns cele mai bune echipe după cele 18 etape din campionat. Mă surprinde schimbarea antrenorului de la Câmpulung (n.r. – Mircea Diaconescu, numit în primele zile din acest an, a fost îndepărtat după doar trei etape, la finalul sezonului regular). Aveau maxim de puncte în acest an, chiar nu înțeleg strategia lor. Noi încercăm să fim mai buni în play-off decât am fost în sezonul regular. Obiectivul este să ne clasăm pe primele două locuri. Brașovul va avea o reprezentantă la baraj, eu sper să fim noi și, de ce nu, să mergem două echipe brașovene la baraj!”, a spus Stere, care a analizat și adversarii din play-off.

”AFC Câmpulung are forță pe toate palierele. Cetate Râșnov are stabilitate și un lot bun cu jucători cu experiență. Cei de la Kids Tâmpa au pierdut în iarnă doi-trei jucători importanți, dar au o echipă cu mulți jucători tineri talentați. Mă aștept la o bătălie aprigă în play-off și sunt convins că toate cele patru echipe vor să termine în primele două locuri”, crede Stere.

Strategie la indigo pentru Liga 2

În 2016, Stere a antrenat-o pentru puțin timp pe FC Brașov în Liga 2. Acum, la opt ani distanță, Stere are ocazia să ajungă din nou în Liga 2, cu Olimpic Zărnești.

”Îmi doresc să revin ca antrenor în Liga 2 și, din ce simt în vestiar, și jucătorii își doresc. Acum doi ani, când am câștigat barajul de promovare în Liga 3, le-am spus jucătorilor că vor rămâne cu mine. Și acum vom proceda la fel. Dacă vom reuși să ajungem în Liga 2, majoritatea jucătorilor vor rămâne!”, a dezvăluit antrenorul.

Originar din Constanța, Stere are și un bonus pentru jucători în eventualitatea promovării în Liga 2: ”Nu vom face o nebunie, doar le-am spus băieților că îi voi duce câteva zile la mare.”

Stere a început cariera de antrenor la FC Brașov

Mihai Stere (47 de ani) s-a apucat de antrenorat în vara lui 2015, atunci când a fost ”secundul” lui Cosmin Bodea și apoi al lui Adrian Szabo la FC Brașov.

La începutul anului 2016, Stere a fost ”principal” la FC Brașov în Liga 2 pentru patru etape. A revenit ca ”principal” la Precizia Săcele, echipă cu care a câștigat faza județeană a Cupei României în 2018.

La Olimpic Zărnești este antrenor de la începutul anului 2020. În vara lui 2022, Olimpic Zărnești a promovat în Liga 3, iar în sezonul trecut echipa s-a salvat de la retrogradare după un play-out plin de suspans.

Olimpic Zărnești începe play-off-ul Ligii 3 cu un meci acacă cu Olimpic Cetate Râșnov

În play-off-ul Seriei a 5-a a Ligii 3 echipele vor intra cu următorul punctaj: AFC Câmpulung Muscel (42 puncte), Olimpic Zărnești (40), Olimpic Cetate Râșnov (37) și Kids Tâmpa Brașov (33).

În prima etapă, AFC Câmpulung Muscel joacă acasă cu Kids Tâmpa Brașov, iar Olimpic Zărnești primește vizita echipei din Râșnov. Ambele partide au loc sâmbătă, de la ora 15:00.

În play-off se joacă meciuri tur, retur, tur, iar primele două clasate din cele patru formații merg în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2. Ele vor juca împotriva liderului, respectiv a doua clasată din Seria 6. Învingătoarele vor juca faza finală a barajului, câștigătoarea va promova, dar și învinsa are șansa să prindă un al treilea baraj în acest sezon, pentru o nouă șansă de a urca în Liga 2

  • TOATE ECHIPELE calificate în play-off-ul Ligii 3 și cele care merg în play-out le poți vedea aici

https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-medias-asteapta-banii-de-la-consiliul-local-medias-19303986

https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-campulung-muscel-si-aro-muscelul-campulung-muscel-isi-schimba-antrenorul-19303968

https://liga2.prosport.ro/liga-3/lista-echipelor-care-vor-juca-in-play-off-ul-si-play-out-ul-ligii-3-19303820

Adi MARICA 27 Mar. 2024, 19:53 Liga 3
Pe aceeași temă