Jucătorii lui CS Vulcan refuză să se antreneze

Loredana JUGLEA 13 Mar. 2009, 14:18 Liga 3
Jucătorii lui CS Vulcan refuză să se antreneze

Jucătorii echipei din liga a treia, CS Vulcan, au refuzat zilele acestea să mai facă antrenamente în condițiile în care nu și-au luat banii de patru luni de zile. Tehnicianul Marin Tudorache spune că echipa s-a prezentat la meciurile oficiale doar pentru că el i-a convins pe elevii săi să vină la stadion. „Elevii mei nu au mai vrut să joace din etapa a doua, dar au jucat pentru că I-am convins. Jucătorii nu pot să vină să se antreneze pe promisiuni eu îi înțeleg. Au refuzat să mai facă pregătirea. Nu știu însă dacă vor accepta să joace meciul, de sâmbătă, cu echipa Gătaia. Sincer și pe mine mă bate gândul să nu mai merg pentru că doar eu și cu Dodenciu nu putem face totul de unii singuri fără sprijin. M-am băgat la această echipă pentru că am avut promisiuni de susținere dar deocamdată nimic”, a spus antrenorul Tudorache.  CS Vulcan a început returul de campionat cu două victorii în primele două etape.
 

Loredana JUGLEA 13 Mar. 2009, 14:18 Liga 3
Pe aceeași temă