Ipoteză-șoc: FC Drobeta s-ar putea desființa!

Fechita Bogdan-Andrei 31 Jan. 2011, 20:15 Liga 3
Ipoteză-șoc:** FC Drobeta s-ar putea desființa!

Afiliată la FRF în august 2010, SC
FC Drobeta SA a fost înștiințată de forul de la București că nu are
drept de promovare în Liga a II-a în următoarele trei sezoane! În
cazul în care nu va primi aviz favorabil la recurs, echipa
severineană și-ar putea anunța din nou retragerea din
campionat.

FC Drobeta s-a desființat pentru
prima dată în ianuarie 2002, iar în iunie 2007 a fost reactivată de
Jan Ionică și Cristi Burci. Iarna trecută, echipa severineană s-a
retras din Liga a II-a, dar în urmă cu șase luni primarul
Severinului, Constantin Gherghe, a pus bazele unei noi societăți,
pe acțiuni.

Din seria a IV-a, FRF a anunțat
zilele trecute că nici Minerul Motru, FC Piatra-Olt și CS Vișina
Nouă nu au drept de promovare în eșalonul secund. Noua directivă
UEFA, conform căreia cluburile nou-înființate, cele care și-au
schimbat denumirea sau care au cesionat locuri începând cu 2008, nu
au drept de promovare timp de trei ani de la data ultimei
modificări, dă peste cap planurile oficialilor de la malul Dunării,
care sperau să ducă FC Drobeta în Liga I, în 2012. După publicarea
noului articol din ROAF, conducerea FC Drobeta speră ca FRF să
revină asupra deciziei.

„Nu mi se pare firesc
să ne anunțe despre această hotărâre la mijlocul campionatului.
Regulile jocului nu pot fi schimbate în timpul jocului. Sper să se
revină asupra deciziei. Trebuia să fi știut acest lucru la
începutul sezonului. Noi ne-am făcut un program și am stabilit un
obiectiv. Ne-am pregătit pentru primul loc și am adus jucători cu
experiență. Dacă știam că nu avem drept de promovare, am fi jucat
cu jucătorii localnici și cu mai mulți juniori, iar bugetul ar fi
fost mai mic. Vom depune și noi un memoriu la FRF. În funcție de
răspunsul Federației, Consiliul de Administrație de la FC Drobeta
va emite un comunicat în privința viitorului
echipei”
, a spus președintele executiv Răzvan Lupu,
în speranța că hotărârea va intra în vigoare începând cu noul
sezon.

Atacată Severinul
promovarea cu Termo?

În cazul în care nu va primi aviz favorabil nici la recurs, FC
Drobeta, aflată la jumătatea sezonului pe locul secund, s-ar putea
desființa! În cel mai fericit caz, va continua returul doar cu
jucători localnici în componența lotului. O altă variantă poate
implica concitadina CS Termo, aflată în seria a V-a.

Astfel, primăria Severin,
principalul acționar de la FC Drobeta SA, ar putea investi la CS
Termo, echipă care are drept de promovare daca-și păstrează actuala
denumire. La jumătatea campionatului, aceasta se află tocmai pe
locul șapte, la 13 puncte de lidera Luceafărul Oradea.

CS Termo încă nu s-a reunit, dar
oficialii RAAN au luat decizia încă de luna trecută de a retrage
echipa din campionat. În funcție de răspunsul FRF la recursul
formulat de FC Drobeta, reprezentanții celor două echipe severinene
ar putea trece la masa tratativelor.

În Liga a III-a, FC Drobeta
evoluează pe un stadion de 20.000 de locuri, dotat recent cu
instalație de nocturnă.

Articol scris de: Mircea
OGLINDOIU

Fechita Bogdan-Andrei 31 Jan. 2011, 20:15 Liga 3
Pe aceeași temă