Aflat acasă, la Timişoara, Gueye Mansour (34 de ani) face mişcare zilnic şi aşteaptă să vadă cum va decurge situaţia la echipa de Liga 3 Flacăra Horezu, pentru a discuta despre o eventuală prelungire a contractului scadent în vară. Actualul sezon a fost înghețat, și doar unele dintre primele clasate vor mai disputa baraj de promovare în Liga 2.
„Încă am restanţe pe jumătate de ianuarie şi luna februarie. Aştept să văd ce se va întâmpla. Până în iulie mai este timp (n.r. – când ar trebui ca echipa să se reunească și să înceapă pregătirea pentru noul sezon). Mi-aş dori ca Horezu să încerce să tragă la promovare, sau măcar să facă o echipă şi mai bună de Liga a 3-a. Flacăra este şi acum o echipă bună pentru Liga a 3-a, dar nu se poate bate la promovare.
La Horezu este bine, m-am obişnuit, avem un grup bun, suporteri inimoşi, Adi Popa este un antrenor extraordinar, toată echipa este de nota 10. Mulţi jucători suntem la final de contract, important este să se găsească soluţii pentru plata restanţelor, să fie prelungite contractele şi să mai vină câţiva fotbalişti valoroşi, pentru că la Horezu a fost un lot restrâns numeric”, spune senegalezul mutat în țara noastră și căsătorit cu o româncă, alături de care are un băiețel.
Mansour are avantajul că locuieşte la casă în Timişoara şi a putut face multă mişcare în perioada Stării de Urgenţă. „Eu mai alerg în pădure, mai fac antrenamente în curte, am şi o minge şi jonglez cu ea. Dar totul este de întreţinere, ce fac eu nu se poate compara cu antrenamentele cu echipa. Au trecut deja două luni şi nu este uşor să nu faci nimic”, a spus Mansour cum trece prin această perioadă în care competițiile sportive sunt suspendate.
Gueye Mansout a evoluat în România pentru echipele Poli Timișoara, CS Buftea, Gloria Buzău, ACS Poli Timișoara, ACS Șirineasa (actuala Viitorul Pandurii), Ripensia Timișoara și Flacăra Horezu.
În urma ”înghețării” acestui sezon de Liga 3 din cauza pandemiei de COVID-19, după 16 etape desfășurate dintr-un total de 30, Flacăra Horezu a încheiat anul fotbalistic pe locul 4 în Seria a 4-a, cu 27 de puncte, acolo unde lider și promovată în Liga 2 a fost U Craiova 1948 SA (42 puncte), iar pe podium s-au clasat Șoimii Lipova (29 pct.) și Crișul Chișineu Criș (28 pct.).
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-campionatul-ligii-3-a-fost-inghetat-decizia-frf-in-privinta-retrogradatelor-si-promovatelor-doua-echipe-au-fost-deja-desemnate-campioane-si-trimise-in-liga-2-19132196
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-frf-a-modificat-numarul-de-inlocuiri-permise-si-de-jucatori-pe-banca-de-rezerve-schimbarile-aduse-regulamentului-privind-statutul-si-transferul-jucatorilor-de-fotbal-19133228
https://liga2.prosport.ro/liga-3/echipele-din-liga-3-nu-mai-au-neaparat-nevoie-de-antrenori-cu-licenta-a-dar-trebuie-sa-si-angajeze-secretara-ce-conditii-noi-trebuie-sa-indeplineasca-cluburile-pentru-a-obtine-certificarea-de-la-frf-19133378