După șase ani petrecuți în Liga 3, Flacăra Horezu a anunțat Federația Română de Fotbal că se retrage din campionat din motive financiare.
Cu datorii de circa 20.000 euro la jucători, clubul din județul Vâlcea a renunțat să se mai înscrie și în sezonul viitor de Liga 3, ediția 2024-2025, deși nu retrogradase.
Dacă în prima parte a sezonului recent încheiat de Liga 3, Flacăra Horezu a avut un sponsor privat și lucrurile păreau stabile din punct de vedere financiar, în a doua parte a campionatului nu s-au mai achitat salarii, iar jucătorii au depus memorii la comisiile FRF.
Președintele clubului din Treapt, Vali Grigorescu, a anunțat oficial că echipa din orașul lutului nu mai poate continua la nivel de Liga 3.
”Am anunțat Departamentul de Competiții al federației că nu ne mai înscriem la Liga 3, am luat această decizie din motive financiare. Primăria Horezu nu poate susține singură echipa, iar alți sponsori nu avem. Până la urmă, asta este situația, nu are rost să stai doar pe la comisii cu restanțe, nu e în regulă nici pentru băieți. Nu are rost să forțăm lucrurile, ne gândim ce putem face în continuare, în județ (n.r. – fotbalul la nivel de județ, în Vâlcea) probabil vom activa, nu știm încă la ce nivel. În privința datoriilor, ne gândim și la insolvență, este una dintre soluții”, a spus Vali Grigorescu.
Deși vara trecută și-au restructurat complet lotul, horezenii au avut rezultate peste așteptări și au terminat sezonul regular pe locul 5 în Seria 6, cu 26 de puncte acumulate în 18 meciuri.
Problemele financiare și-au spus cuvântul în play-out și Flacăra a terminat pe locul 3 din 6 aici, echivalentul locului 7 la general, cu 39 de puncte în urma celorlalte zece jocuri disputate, fără a avea însă nicio emoție în privința retrogradării.
La final de sezon, antrenorul Cătălin Bucă a semnat cu Vulturii Fărcășești, echipă nou-promovată în Liga 3. Unul dintre jucătorii de perspectivă lansați sezonul trecut de Flacăra, Rotea a ajuns în Liga 2, la CS Mioveni.
Flacăra Horezu a promovat în Liga 3 în vara anului 2018, după ce a câștigat barajul disputat contra Rapid Buzescu, campioana din Teleorman, după 8-0 acasă și 1-0 în deplasare.
Locurile ocupate de Flacăra Horezu în Liga 3: 3 din 16 în Seria 3 (2018-2019), 4 din 16 în Seria 4 (2019-2020, campionat întrerupt după 16 etape din cauza pandemiei COVID-19), 7 din 10 în Seria 7 (2020-2021), 9 din 10 în Seria 6 (retrogradabil, 2021-2022, play-out), 4 din 10 în Seria 6 (2022-2023, play-off) și 7 din 10 în Seria 6 (2023-2024, play-out).
În Liga 3 activează încă o echipă Flacăra, Flacăra Moreni, în Seria 4.
Foto: ACS Flacăra Horezu