FC Caracal, între Nițulescu și Veselin

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 17:43 Liga 3
FC Caracal,** între Nițulescu și Veselin

Candidată la accederea în Liga a
II-a, echipa din Caracal a ajuns într-o situație dificilă la
începutul anului 2010, după ce a pierdut 12 puncte la masa verde ca
urmare a folosirii a mai mult de doi jucători extracomunitari în
patru meciuri susținute în stagiunea de toamnă.

Rezultatele neconcludente
înregistrate în primele etape ale returului au făcut ca antrenorul
Daniel Mogoșanu, care pe finalul lui 2009 îi luase locul lui Gigi
Ciurea, să fie demis, pe banca tehnică fiind instalat Iordan
Eftimie.

În urma acestei schimbări,
caracalenii au cunoscut un reviriment, însă rezultatele slabe
înregistrate spre sfârșitul campionatului i-au adus din nou în zona
fierbinte a clasamentului. Gruparea olteană a reușit să rămână în
Liga a III-a într-un final de stagiune asupra căruia au planat
suspiciuni, victoria obținută în ultima etapă pe terenul celor de
la Ghecon Lăpușata făcând ca retrogradarea să fie evitată in
extremis.

Vara acestui an a adus FC Caracal
într-o situație delicată, luându-se în calcul chiar varianta
renunțării la echipa de fotbal. Președintele Jane Nițulescu a
plecat la nou-promovata Alro Slatina, la conducerea clubului sosind
Stelian Veselin.

Acesta l-a adus ca „principal” pe
Laurențiu Urîtu, cu care colaborase cu mai mulți ani în urmă la
Progresul Caracal. Având un lot reconstruit din temelii, în care
accentul s-a pus pe tineri jucători, oltenii au încheiat turul
actualei ediții de campionat pe poziția a șasea în ierarhia
seriei.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 24 Dec. 2010, 17:43 Liga 3
Pe aceeași temă