”La revedere, El Monumental!” Expoziția de la Stadionul ”Dan Păltinișanu” și-a deschis porțile. Printre atracții sunt o armură de la meciul cu Juventus și un sombrero de la Universiada din 1979

Anda DELIU 25 Oct. 2024, 22:51 Liga 3

De vineri, 25 octombrie 2024, la tribuna oficială a Stadionului ”Dan Păltinișanu” din Timișoara s-a deschis expoziția ”La revedere, El Monumental”, un ultim omagiu adus arenei ce urmează a fi demolată.

Multe imagini cu istoria jocurilor de pe stadion, dar și obiecte de colecție, precum fanioane, echipament, dar și un sombrero sau o armură pot fi văzute până spre finalul de an.

Expoziția, denumită după porecla mai veche a arenei din Timișoara

Referirea la stadionul ”Monumental Antonio Vespucio Liberti”, din Argentina, pe care evoluează echipa River Plate, se datorează faptului că și ovalul timișorean a fost denumit de fani ”El Monumental”.

Expoziția a fost pusă la cale de Asociația Suporterilor Druckeria. ”Am încercat să aducem într-un mod cât mai fain, într-un timp cât mai scurt materiale de colecții, fotografii de colecție, obiecte pe care le aveam sau pe care le-am găsit acum. Nimic nu a fost greu, pentru că oamenii au răspuns imediat pozitiv la chemare noastră. Cel mai valoros obiect e fanionul din meciul cu Celtic. L-am primit de la Dănuț Păltinișanu. L-a păstrat de la tatăl lui și cred că e cel mai valoros obiect, alături de tricoul tatălui lui și medalia de la cupă”, a precizat Sebastian Novovic, președintele Druckeriei.

Sub fanionul lui Celtic tronează un obiect mai neobișnuit, un sombrero original din Mexic. L-a adus ”Tata Mare” Păltinișanu de la Universiada din Mexic, care a avut loc în 1979. Dar cel mai rapid, privire vizitatorului e furată de armura de cavaler de la amicalul din vara lui 2005, cu Juventus Torino, din epoca de belșug a lui Marian Iancu, ce părea că nu se va termina niciodată. ”Cavalerul l-a făcut Rică Scorobete. E cavalerul care a fost la meciul cu Juventus, pe cal, și l-am scos și pe el la aer. E originalul, a stat pe Brâncoveanu la o casă, la Rică”, a povestit Novovic.

De asemenea, sunt expuse și fanioane ale echipelor Lokomotive Leipzig sau West Ham United.

Foști jucători din diferite generații, prezenți: ”Toată lumea era în galeria lui Poli”

La deschiderea expoziției au fost prezenți și foști fotbaliști precum Aurel Șunda sau Petru Tică Andreaș, timișorean care ține minte ca ieri vremurile de la începuturile anilor 1990.

”Am sărit gardul, de fapt, am trecut prin gard. Eram la pitici la CFR și nu aveam bani de bilet. N-am visat că apoi vor ajunge alții să sară la mine… La un meci cu Aurul Brad, când am ieșit la încălzire, erau deja 30.000, cu o oră înainte. Apoi au fost 40.000. Astăzi lumea nu mai știe ce înseamnă Bradul, dacă e ansamblu artistic sau orașul Brad. Dacă se face stadion automat trebuie și echipă! Lumea e dornică! Nu se poate, galeria lui Poli! Când veneam mândru din Mehala, pe aici, printre căminele studențești, toată lumea era la geam. Toată lumea era în galeria lui Poli”, a rememorat Andreaș.

Dintre cei mai tineri, au venit Octavian Drăghici sau Srgian Luchin, pe care prima dată, tatăl său de origine sârbă l-a visat fan al Stelei Roșii Belgrad. ”Tata m-a adus la un Poli – FC Bihor și atunci m-am îndrăgostit de echipa aceasta. Eu mi-am îndeplinit visul, am reușit să joc pentru echipă, să calc pe acest stadion. Îmi doresc ca într-o perioadă cât mai scurtă să revedem în acest loc un nou stadion cu standarde moderne. Cu siguranță va fi un moment special pentru noi toți, pentru locuitorii din Timișoara și nu numai, pentru toți din județ și toți bănățenii. Eu am așteptat mulți ani și tot am așteptat. An de an am speram și într-adevăr au trecut mulți ani până să ajunge în punctul acesta. Eu sper să nu așteptăm la fel de mult până la finalizarea cosntrucției”, a precizat Luchin.

Preambul pentru un viitor muzeu?

Suporterii vor pe viitor și un muzeu permanent al lui Poli.

”Asta ne dorim. Cumva, e un episod-pilot, să ne demonstrăm nouă dacă putem să facem și de ce am mai avea nevoie ca să facem un muzeu permanent. Acesta e obiectivul nostru”, a mai precizat Sebastian Novovic. Între timp, licitațiile pentru demolarea arenei și ridicarea celei noi sunt în derulare.

Expoziția va fi deschisă patru zile pe săptămână, cu intrare liberă, până la 15 decembrie 2024. Miercurea, între orele 10-14, joi și vineri, între orele 14-18, interval orar valabil și pentru zilele de duminică.

Foto: Anda Deliu și Druckeria

Anda DELIU 25 Oct. 2024, 22:51 Liga 3
Pe aceeași temă