Dorin Toma, numit director tehnic în Liga 3 după despărțirea de SCM Zalău. A început antrenamentele și are un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare

Andrei PASCU 07 Apr. 2022, 16:45 Liga 3
Dorin Toma, numit director tehnic în Liga 3 după despărțirea de SCM Zalău. A început antrenamentele și are un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare

Dorin Toma (45 de ani) a revenit repede la treabă, după ce a încheiat conturile cu SCM Zalău. El a fost confirmat ca director tehnic la o altă formație din Liga 3, la Sticla Arieșul Turda, penultima clasată în play-out-ul Seriei 9. Toma va gestiona antrenamentele echipei.

Dorin Toma, numit director tehnic la Sticla Arieșul Turda

În acest sezon, înainte să pregătească SCM Zalău, Dorin Toma a antrenat și Politehnica Timișoara. Dat fiind faptul că a fost, deja, sub contract cu două echipe, el nu putea fi numit antrenor principal la Sticla Arieșul Turda, așa că a fost pus pe poziția de director tehnic.

Potrivit Turda News, Toma a început să pregătească deja jucătorii, în ciuda poziției din contract, lucru care se va întâmpla până la finalul sezonului, iar apoi poate fi numit ”principal”, în vederea abordării stagiunii care vine. Oricum, pentru cel puțin aceste ultime etape din play-out-ul Ligii 3, Dorin Toma va fi ajutat de Florin Pampea și Simi Cocoară. Primul va îndeplini, teoretic, în continuare rolul de antrenor principal, chiar dacă inițial se specula că va fi trecut ”secund”.

Sticla Arieșul Turda, penultima în play-out-ul Seriei 9 din Liga 3

Sticla Arieșul Turda e pe locul 5, penultimul, în play-out-ul Seriei 9 din Liga 3, cu numai 15 puncte. E la egalitate cu locul 4, Avântul Reghin, și are un avans de trei puncte peste ultima clasată, Unirea Alba Iulia.

În etapa a 2-a a play-out-ului, Sticla Arieșul Turda va întâlni chiar formația din Alba Iulia, pe teren advers, ceea ce va reprezenta chiar debutul noii structuri ai echipei din Turda.

Play-out-ul a fost început rău de Sticla Arieșul Turda, cu un eșec rușinos în fața Sănătății Cluj, scor 3-6.

Dorin Toma a pregătit SCM Zalău și Poli Timișoara în acest sezon

Dorin Toma fusese numit antrenor principal la SCM Zalău în octombrie anul trecut, după ce se rezilia contractul cu George Zima. Toma a condus echipa în 10 partide, înregistrând cinci victorii, patru înfrângere și un rezultat de egalitate.

Plecarea lui Dorin Toma era luată în calcul înainte de ultima rundă a finalului de sezon regular din Liga 3. Anterior jocului cu Luceafărul Oradea, din runda a 18-a, scor 7-2, chiar Toma vorbea despre situația sa, despre faptul că șansele să plece de la SCM Zalău erau mari. Lucru care s-a și confirmat în cele din urmă.

Cum spuneam, înaintea experienței de la Zalău, Dorin Toma a pregătit-o pentru o perioadă destul de scurtă, pe Politehnica Timișoara. Fusese numit în funcția de antrenor principal al formației din Liga 2 la începutul stagiunii în curs, dar a plecat după numai opt partide, după cinci înfrângeri, două victorii și un egal.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cetate-rasnov-amendata-usturator-de-frf-dupa-ce-a-inceput-play-off-ul-cu-trei-eliminari-in-meciul-cu-fc-pucioasa-arbitrul-robert-avram-pus-la-zid-o-golaneala-pe-fata-totul-a-inceput-inca-19226319

https://liga2.prosport.ro/seria-1/marian-cristescu-l-a-transferat-pe-marius-niculae-la-fc-brasov-sageata-a-cautat-la-brasov-tinere-talente-pentru-loturile-nationale-de-juniori-19226018

https://liga2.prosport.ro/liga-3/danut-somcherechi-demis-de-la-somesul-dej-dupa-ce-a-dus-echipa-in-play-off-ul-ligii-3-insa-a-pierdut-primul-meci-din-grupa-care-duce-la-barajele-de-promovare-19226003

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-seria-3-cs-afumati-si-a-spulberat-adversarul-in-prima-etapa-din-play-off-farul-2-a-obtinut-o-victorie-importanta-in-deplasare-rezultatele-inregistrate-in-prima-etapa-din-play-out-19225998

Andrei PASCU 07 Apr. 2022, 16:45 Liga 3
Pe aceeași temă