CSC Dumbrăvița a pierdut acasă returul fazei semifinale a barajului de promovare în Liga 2, la scorul de 1-3 cu CSM Deva, dar merge mai departe, în finala barajului, cu CSM Reșița. În deplasare, la Orăștie, timișenii au câștigat cu 5-1, ceea ce le-a permis să joace poate mult prea relaxat în retur.
Dumbrăvițenii au controlat destul de bine prima parte a jocului. Partida s-a jucat pe ploaie, iar atmosfera nu a fost deloc un fantastică. Deși tribunele stadionului din Dumbrăvița nu sunt deloc mari, nu a fost plin și nici nu a existat o atmosferă deosebită.
În minutul 31, după mai multe ratări, Andrei Olaru a reușit să marcheze, din câțiva metri, după o centrare de la Martinov. Devenii au mai compensat ulterior ”bătălia” teritorială și, astfel, ajungând în careul gazdelor, au obținut un penalty în minutul 38, după ce Trifon a ieșit neglijent și a lovit cu pumnul un adversar. Țoiu a executat însă slab, iar tânărul portar și-a putut repara greșeala.
Dumbrăvița nu a reușit să mai joace ceva foarte legat în repriza a doua. Astfel, Deva a putut să se desfășoare. Elevii lui Ștefan Nanu au avut două bare, prin Avramovici și Bloj, iar în minutul 80 Avramovici a marcat din cădere, la o fază la care portarul Ciui, introdus de dumbrăvițenii între timp pe teren, ar fi putut face mai mult.
Peste trei minute, Ciui a greșit la fel ca și titularul și s-a dictat penalty. Ciui a boxat execuția lui Kayondo, dar Avramovici a venit din spate și a reluat în plasă. În prelungiri, Bloj a marcat cu capul, la o altă fază la care Ciui a ieșit aiurea, după un sezon în care nu a fost titularizat.
Chiar dacă echipa sa a pierdut, Cosmin Stan nu a fost supărat, mai ales că a făcut schimbări, pentru a nu avea suspendați în finală.
”Ar fi culmea să regret. Ne-am atins obiectivul, adică ce am vrut din dubla această, să trecem în finală, asta am urmărit. Am făcut schimbări. Au intrat jucători care nu au jucat delocc, precum Ciui, care nu a jucat deloc. Aveam jucători cu cartonașe galbene în teren, pe terenul asta foarte moale, riscam să primim iarăși cartonașe galbene cum am primit în ultima etapă de play-off cu Lipova. Puteau să câștige și 4-1, eu la fel de bucuros eram. Finala e un meci în care ei pornesc cu prima șansă. Dar după meciurile pe care le-au făcut cu Ghiroda, cred că șansele noastre cresc. Eu sunt foarte mândru de tot ce e în jurul nostru”, a declarat antrenorul Dumbrăviței.
De cealaltă parte, antrenorul Devei e mulțumit că echipa sa a câștigat și spune că promovare este impusă peste două sezoane.
”Îmi felicit echipa. Păcat de acel joc, pentru că rezultatul de acasă e nedrept. Din punctul meu de vedere, au fost goluri la care a greșit portarul, care a apărat și astăzi. Un copil de 18 ani, care azi chiar mi-a apărat bine. Eu cred că dacă fructificam ocaziile pe care le-am avut puteam să ne calificăm. Am avut ocazii foarte multe: trei bări, penalty ratat, plus alte ocazii. Eu îmi felicit echipa. Obiectivul meu când am început acest campionatul a fost locurile 1-4. Am terminat pe locul 2 înainte Pandurilor, cu un buget de 2 milioane de euro în cont. Din punctul meu de vedeer, este valoric, ca lot, peste mine. Felicit acești copii pentru că au înteles mesajul meu la acest meci. Trebuia să câștigăm. Echipa mea niciodată nu e să piardă cu 5-1. A fost ceva acolo, poate și ei au luat jocul prea ușor și ei au luat meciul deja câștigat. Astăzi au avut altă atitudine și dorință și asta s-a văzut”, a declarat Ștefan Nanu.
CSC Dumbrăvița va fi gazda primul meci din faza finală a barajului de promovare în Liga 2, sâmbătă, de la ora 18:00, cu CSM Reșița, echipă care a trecut cu mari emoții de timișorenii de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii (1-0 în deplasare și 1-1 acasă).
Andrei Olaru 31 / Alexandru Avramovici 80, 83, Erwin Bloj 90+3
CSC Dumbrăvița: Trifon (Ciui 72’) – Bura-Koț, Bain, Moțiu, Bodri, Zurbagiu (cpt.)(Gologan 72’), Ghinescu, Schinteie, Andr. Olaru (Amariei 78’), Paulevici (C. Ciubotariu 78’), Martinov (Vidican 80’)
Rezerve neutilizate: – Ilan Paunchici, Grigoriu, Făgărășanu
Antrenor: Cosmin Stan
CSM Deva: Bădescu – Țoiu (Fl. Stelea 73’), Kayondo, Al. Vasilescu (Sulea 52’), Ciubari, Avramovici, Bloj, Plută, Fl. Dumbrăvean, Al. Doboș (cpt.), R. Kelemen
Rezerve neutilizate: Ov. Jianu – Branea, Marinca, Iștoc, Săulescu, Tod, Nic. Popescu
Antrenor: Ștefan Nanu
Stadion: ”Ştefan Dobay” (Dumbrăviţa – Timiş); Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca); Asistenți: Ovidiu Timar (Oradea) și Radu Despa (Baia Mare) și Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca); Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare) și Costel Petre (Constanţa).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cele-cinci-baraje-care-vor-decide-echipele-promovare-in-noul-sezon-de-liga-2-cand-au-loc-meciurile-19233297
https://liga2.prosport.ro/liga-3/astazi-aflam-cele-10-echipe-care-se-vor-califica-in-faza-finala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-meciurile-incep-la-ora-1730-19233199
https://liga2.prosport.ro/liga-3/progresul-spartac-in-finala-pentru-promovarea-in-liga-2-a-remizat-cu-sc-popesti-leordeni-in-retur-dar-andrei-erimia-a-fost-emotionat-la-final-e-superb-e-fara-cuvinte-e-tensiune-mare-da-19233312
https://liga2.prosport.ro/liga-3/festival-de-goluri-la-orastie-csc-dumbravita-a-facut-instructie-cu-csm-deva-si-este-ca-si-calificata-in-faza-finala-a-barajului-de-promovare-in-liga-2-concluziile-lui-stefan-nanu-si-cosmin-stan-19232948
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-ultima-etapa-din-play-out-dinamo-2-spulberata-in-trivale-de-arges-2-se-decid-ultimele-sase-retrogradate-in-liga-4-azi-se-mai-joaca-trei-meciuri-19233097