Olimpic Cetate Râșnov a debutat cu o înfrângere în play-off-ul Ligii a 3-a, Seria 5, 0-1 în deplasare la FC Pucioasa, un meci în care centralul piteștean Robert Avram, din lotul de Liga 2, a eliminat trei jucători de la formația din Râșnov: Raul Rusu (69), Diego Alupoaie (71) și Flavius Staicu (90).
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a anunțat în ședința din 6 aprilie sancțiunile în urma acestui meci.
Astfel, Rusu a primit o suspendare de un joc și o amendă de 160 de lei, în timp ce Alupoaie și Staicu vor sta în următoarele trei meciuri și au fiecare de achitat câte 1700 de lei.
Mai mult, gruparea râșnoveană va trebui să achite FRF încă 230 de lei pentru cel puțin cinci cartonașe galbene încasate în meciul de la Pucioasa.
Antrenorul râșnovenilor, Lucian Petre, acuza dur arbitrajul lui Robert Avram la finalul meciul de la Pucioasa, decis de golul lui Narcis Marina, înscris în minutul 52, din penalty.
”Ce a făcut acest arbitru, Robert Avram, este o golăneală pe față! Am mulți ani de fotbal în spate, am văzut arbitraje proaste, dar ce a a fost la Pucioasa a întrecut orice măsura. Totul a început încă de la încălzire, când i-am atras atenția centralului că Sică Bîrdeș nu are ID-ul de la FRF. Aroganța arbitrului a fost maximă. «Noi am venit să arbitrăm, voi să jucați. Vedem la final cine se bucură!». Ce a urmat pe teren… Un penalty acordat gazdelor pentru o simulare grosolană a lui Enache în duel cu Sorin Marin, apoi eliminarea lui Rusu care a primit gratuit al doilea galben! Înainte, chiar în dreptul băncii noastre, Rusu a fost faultat clar din spate. Nu a dat nimic! E frustrant să pierzi un joc în care adversarul nu ajunge la poartă. La final au fost mulți nervi și în drumul spre vestiare credeam că suntem în Vestul Sălbatic!”, a reacționat Lucian Petre.
Într-adevăr, Sică Bîrdeș, cel care pretinde că este antrenorul echipei FC Pucioasa, nu se află la prima astfel de contestație în acest sezon, însă FRF nu ia nicio atitudine. Fost fotbalist la FC Argeș și Chindia, Vasile Bîrdeș nu are nicio acreditare, nici măcar de preparator sportiv sau de delegat, pentru a sta pe banca tehnică în timpul meciurilor, însă conduce echipa dâmbovițeană și dă indicații ca antrenor principal. În sezonul regular, în deplasarea Pucioasei la Blejoi, Bîrdeș a fost contestat, iar la acel meci a fost nevoit să stea în tribună. Acesta avea la gât un ecuson de antrenor al unei alte persoane.
În etapa a 2-a a play-off-ului Ligii a 3-a din Seria a 5-a, Olimpic Cetate Râșnov va juca vineri, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK 2.
Râșnovul ocupă locul 3, cu 29 de puncte și golaveraj 0-1, în timp ce Sepsi 2 se află pe poziția a 4-a, ultima, tot cu 29 de puncte, dar cu golaveraj 1-3. Pe primele două locuri sunt AFC Odorheiu Secuiesc (44 puncte) și FC Pucioasa (40 puncte), acestea având cele mai mari șanse să meargă la barajele de promovare în Liga 2.
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ajf-brasov-si-ajf-prahova-sunt-finalistele-cupei-regiunilor-meciul-decisiv-se-joaca-la-buftea-iar-castigatoare-va-reprezenta-romania-la-un-turneu-international-19226308
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marian-cristescu-l-a-transferat-pe-marius-niculae-la-fc-brasov-sageata-a-cautat-la-brasov-tinere-talente-pentru-loturile-nationale-de-juniori-19226018
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-start-in-play-off-si-play-out-14-meciuri-au-loc-acum-tot-astazi-se-trage-linie-in-seria-a-3-a-unde-se-vor-cunoaste-ultimele-doua-echipe-calificate-in-play-off-19225236