Olimpia MCMXXI Satu Mare va aborda partea a doua a sezonului de Liga 3 cu un nou antrenor! Clasată pe locul 9 în Seria 10, formația din Satu Mare va merge pe mâna unui antrenor italian, Giuseppe Funicello (36 de ani, foto principal).
Anunțul numirii a fost făcut după ce clubul a comunicat rezilierea contractului cu Cristian Popa.
Giuseppe Funicello avea deja o legătură strânsă cu Olimpia MCMXXI Satu Mare, căreia i-a propus, în ultima perioadă, mai mulți fotbaliști pe care i-a promovat în cadrul proiectului său, SoccerViza, adus chiar și la Satu Mare.
SoccerViza este un centru de dezvoltare a jucătorilor profesioniști, iar după ce peninsularul a propus echipei mai mulți fotbaliști care au dat randament, acum conducerea a decis că îl numească în funcția de antrenor principal pe Giuseppe Funicello.
Are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, Olimpia MCMXXI Satu Mare fiind pe penultimul loc în Seria 10 din Liga 3, cu trei puncte peste ultima clasată, Minaur Baia Mare.
”Ne face plăcere să vă prezentăm noul antrenor al clubului Olimpia Satu Mare, pe numele Giuseppe Funicello iar de loc este din Italia.
Clubul a mai lucrat cu antrenorul Funicello în trecut când ne-a ajutat cu jucători pe care deja îi cunoașteți bine. Eli, golgheterul județului sezonul trecut cu 40 de goluri, iar recent atacantul nostru Remi și portarul Patrick care nu mai au nevoie de prezentări. Am dezvoltat o relație bună cu el și așteptăm cu nerăbdare să-l punem să lucreze și să cunoască potențialul fotbalistic din regiunea noastră în ceea ce privește jucătorii tineri.
Antrenorul Funicello își aduce organizația SoccerViza la Satu Mare, unde au deschis un centru de dezvoltare a jucătorilor profesioniști în care lucrează cu jucători din întreaga lume. Ei au pus bazele unui proiect de succes aici în Satu Mare, care își propune să găsească, să antreneze și să gestioneze zeci de jucători.
În numele clubului nostru, îi urăm antrenorului Funicello un călduros bun venit și îi dorim mult succes.
Ne bazăm pe voi să-l infectați cu pasiunea olimpistă și să-l faceți să se simtă ca parte din acest oraș”, a transmis Olimpia MCMXXI Satu Mare.
Olimpia MCMXXI Satu Mare este pe locul 9 în Seria 10 a Ligii 3, cu 13 puncte, înregistrând până acum, în 15 etape din sezonul regular, trei victorii, patru egaluri și opt eșecuri. Este cu două puncte sub locul 8, Sănătatea Cluj, și cu trei puncte peste locul 10, ultimul, Minaur Baia Mare.
În etapa a 16-a, prima din 2024, programată la 9 martie, Olimpia MCMXXI Satu Mare va întâlni, pe teren propriu, Minerul 1947 Ocna Dej, locul 8 cu 17 puncte.
”Clubul Olimpia Satu Mare, cu acordul părților, anunță despărțirea de Cristi Popa, care până în prezent a ocupat funcția de antrenor principal pentru băieții de pe Someș. Rezilierea contractului se va semna în cursul zilei de mâine. Profităm de acest moment pentru a-i transmite mulțumiri lui Cristi pentru contribuția sa la echipă. Ne leagă multe momente frumoase, iar mereu ne vom aminti de antrenorul care a readus Olimpia în fotbalul mare. Orice poveste frumoasă are și un sfârșit, iar noi ne vom continua drumul înainte așa cum v-am obișnuit. Îi urăm mult succes și noroc în viitoarele sale provocări de antrenor”, a sunat anunțul clubului din Satu Mare privind despărțirea de fostul antrenor, Cristian Popa.
Foto: Olimpia MCMXXI Satu Mare
https://liga2.prosport.ro/seria-1/infrangere-pentru-progresul-spartac-in-primul-amical-din-2024-19297849
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sc-popesti-leordeni-trei-achizitii-din-liga-2-19297833
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-pentru-gloria-buzau-in-primul-amical-19297819
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-start-in-forta-in-amicale-19297807