Viorel Moldovan, mulțumit ”așa și așa” după ce Petrolul a bătut Metaloglobus abia în prelungiri, deși a jucat în superioritate și a avut și penalty. Antrenorul cere interzicerea terenurilor sintetice, spune ce așteptări avea de la jucătorii aleși în primul ”11” și o face mare pe ”FC U” Craiova

Marius ANGHEL 21 Oct. 2020, 19:38 Cupa României

Petrolul merge mai departe în Cupa României, după ce miercuri a trecut cu 2-1, după prelungiri, de incomoda Metaloglobus București. Ambele echipe de Liga 2 și-au utilizat în această partidă multe ”rezerve”, iar golul victoriei l-a marcat Pol Roige în minutul 104. ”Găzarii” au fost aproape de o rușine dacă nu s-ar fi calificat, după ce din minutul 60 au jucat în superioritate numerică, iar în minutul 81 Vasile Buhăescu a ratat un penalty.

Gavîrliță a deschis scorul, Manolache a readus imediat egalitatea

Cu un prim ”11” de jucători mult mai cunoscuți și de la care se așteaptă mult mai mult decât ce a aliniat Metaloglobusul, bucureștenii bazându-se doar pe Lungu și Ciocâlteu dintre fotbaliștii experimentați, Petrolul n-a fost deloc superioară unei echipe de care s-a tot încurcat în meciurile precedente. Prima repriză a fost una modestă în ocazii, iar partea a doua a început cu golul lui Raul Gavîrliță (47) după un corner bătut din dreapta și la care jucătorul adus de la Astra a fost lăsat fără marcaj. Bucuria gazdelor n-a durat însă mult, fiindcă Antoniu Manolache (49) a egalat din 6 metri, tot cu capul, după o lovitură liberă executată de Matiș.

Petrolul n-a putut înscrie în timp regulamentar nici după eliminarea lui Ciubotaru și nici din penalty-ul bătut de Buhăescu

Foștii petroliști Lucian Cazan și Claudiu Herea au fost aruncați și ei în luptă (57), însă la scurt timp Iulian Ciubotaru (60) l-a faultat din postura de ultim apărător, chiar în fața careului, pe Matiș, astfel că Metaloglobus a rămas în inferioritate. Botic (61) a bătut modest lovitura liberă, iar Moldovan a mutat apoi ofensiv, cu atacantul Buhăescu în locul fundașului Răuță. Însă Gavîrliță putea înscrie cu un șut din 20 de metri dacă mingea n-ar fi lovit transversala.

Spiritele, și așa încinse, ca de fiecare dată când Metaloglobus întâlnește Petrolul, au explodat când arbitrul Robert Avram a sancționat cu penalty împingerea din spate, fără treabă cu mingea, a lui Cazan asupra lui Balint. Vasile Buhăescu (81) probabil s-a răcit în urma protestelor îndelungate ale gazdelor, fiindcă de la punctul cu var a bătut pe lângă poartă, în stânga, iar meciul a intrat în prelungiri nu înainte ca Kitanov să aibă emoții la un șut al lui Ovidiu Herea (90+3) din marginea careului, fază la care trebuia dictat offside.

Pol Roige a decis meciul în prelungiri

În prelungiri, chiar înaintea pauzei, spaniolul Pol Roige (104) a finalizat după ce a primit de la Matiș și l-a întors în careu pe Cazan, iar în ultimele minute a mai ratat o mare ocazie, chiar cu poarta goală, dar Andrei Lungu a salvat cu o repliere in extremis.

S-a terminat 2-1 pentru Petrolul și echipa prahoveană trece în 16-imi după ce FRF i-a dat un adversar greu în turul 4, unul de care s-a temut în ultimele două sezoane și care în acest moment îi este superior în clasament după opt etape.

Viorel Moldovan: ”Ar trebui interzis, din punctul meu de vedere, să se mai desfășoare jocuri pe teren sintetic”

La final, Viorel Moldovan a explicat primul ”11” ales pentru acest meci, dar și-a spus și nemulțumirile legate de faptul că federația permite desfășurarea meciurilor pe teren sintetic în competițiile pe care le organizează. În Liga 1, de exemplu, jocurile pe iarbă artificială nu sunt permise.

”După terenul execrabil de la Recea am venit aici, pe sintetic, deci am trecut de la o extremă la alta. Am schimbat, practic, toată echipa. Era normal să fac acest lucru, în perspectiva jocului cu Craiova, de duminică, un joc foarte important pentru noi în campionat.

Chiar vorbeam și înainte de joc cu băieții de la Metaloglobus și suferă foarte mult din acest punct de vedere. Au tot felul de probleme, la spate, ligamente, genunchii, aductorii, sunt solicitate foarte mult anumite lucruri datorită antrenamentelor. Cred că ar trebui interzis, din punctul meu de vedere, să se mai desfășoare jocuri pe teren sintetic”, și-a început discursul antrenorul Petrolului după victoria cu Metaloglobus.

”De calificare sunt mulțumit, însă, în schimb, de joc, pe momente”

Față de meciul de la Recea, de duminică, din campionat, când Petrolul a câștigat cu greu cu 2-1, tot după ce a fost condusă, în primul ”11” al meciului cu Metaloglobus s-a aflat poart portarul bulgar Georgi Kitanov. Întrebat dacă e mulțumit de modul cum s-au prezentat jucătorii utilizați de această dată, Viorel Moldovan a spus: ”Așa și așa. Până la urmă, savurăm această calificare. Am avut și am așteptări mai mari de la unii jucătorii. Unora le-am dat posibilitatea astăzi să se exprime, pentru că sunt la un club de tradiție, la un club enorm, precum Petrolul Ploiești, și trebuie să facă față cererilor mele, să se implice mult mai mult. Până la urmă, trebuia să gestionez acest joc foarte bine, pentru că duminică ne așteaptă un meci crâncen. Intervin modificări, bineînțeles. De calificare sunt mulțumit, însă, în schimb, de joc, pe momente.”

Petrolul visează chiar la participarea într-o nouă finală a Cupei României

În ediția trecută a Cupei României, Petrolul a ajuns până în faza sferturilor de finală, când a fost eliminată pe ”Ilie Oană” de Sepsi. Cu puțin noroc, echipa ploieșteană poate ajunge din nou într-o fază superioară, fiindcă va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru 16-imi și ar putea pica cu un adversar mai modest sau cel puțin de talia sa actuală. Viorel Moldovan are exemple de echipe din ligile inferioare care au ajuns până în finală și și-ar dori și ca Petrolul să urmeze acești pași.

”Ca să putem să ajungem în finală ar fi extraordinar. Depinde de numai și numai de noi. E o competiție pe care am câștigat-o de două ori pe finalul carierei mele și îmi aduc aminte cu plăcere. Trebuie să ajungem cât mai departe în această competiție și, de ce nu, să jucăm finala. Practic, este drumul cel mai scurt pentru a încununa un an de muncă. Să poți disputa o finală de Cupa României, normal să o și câștigi, ar fi senzațional. Le-am dat exemple și sunt astfel de exemple când echipe din ligile inferioare în străinătate au ajuns în fazele superioare ale acestei competiții, chiar în finală și chiar le-au câștigat. Deci cupa este deschisă oricărui adversar, dar mai avem mult de muncă”, a mai spus Moldovan la microfonul DigiSport.

”FC U” Craiova, o sperietoare pentru Petrolul? ”Ne așteaptă un meci crâncen”

Până la următorul tur al competiției KO, care va avea loc la finalul lunii noiembrie, Petrolul se va concentra pe campionat, unde are deja două înfrângeri și o remiză în șapte jocuri și unde în următoarea etapă întâlnește chiar liderul, U Craiova 1948 SA.

Viorel Moldovan i-a făcut o scurtă descriere formației oltene. ”O echipă foarte bună. O echipă interesantă, a început foarte bine acest sezon, marchează foarte multe goluri, are un atac foarte bun. E o echipă pragmatică, una care atunci când are oportunitatea nu greșește. Are o medie foarte ridicată de goluri marcate în ultimele jocuri. Și în Cupa României, ieri, a marcat destul de mult. Au jucători de calitate. E o echipă solidă”, a mai declarat Viorel Moldovan.

Alături de Petrolul, în faza 16-imilor de finală a Cupei României s-au calificat și U Craiova 1948 SA, Ripensia Timișoara, Progresul Spartac, Turris Oltul Turnu Măgurele, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, CSC Sânmartin, SCM Gloria Buzău, Dunărea Călărași, CSM Ceahlăul Piatra Neamț, Hușana Huși, ASU Politehnica Timișoara, FK Csikszereda, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Farul Constanța.

În campionat, Petrolul ocupă locul 5 în clasament, cu 13 puncte acumulate în șapte jocuri și are un meci restant, cu CSM Slatina. U Craiova 1948 SA are tot șapte partide și se află pe locul 1, cu 17 puncte. În etapa a 9-a, cele două echipe se vor întâlni pe ”Ilie Oană”, duminică, de la ora 15:00.

METALOGLOBUS BUCUREŞTI – PETROLUL PLOIEŞTI 1-2 după prelungiri (1-1 după 90 de minute, 0-1 în prelungiri)

Raul Gavîrliță 47′ / Antoniu Manolache 49′, Pol Roige Rodriguez 104′

Metaloglobus: Nedelcovici – Iul. Ciubotaru, Puțaru (Mino Sota 69′), Andr. Sava, Mih. Șandru (L. Cazan 57′), R. Chiriac, Andr. Lungu (cpt.), Ciocâlteu, Ed. Vraciu (Cl. Herea 57′), Gavîrliță (Ov. Herea 78′), Andr. Florescu (Gab. Matache 78′)
Rezerve neutilizate: Gavrilaș – Caramalău, Gafaru, Kassabji
Antrenor: Gabriel Manu
Eliminat: Iulian Ciubotaru 60′ (roșu direct)

Petrolul: Kitanov (cpt.) – Al. Olaru, Mondragon, Ant. Manolache, Poelmans, Andr. Răuță (Buhăescu 68′), Ekollo, Botic (Pol Roige 84′), Mih. Constantinescu (Bg. Vlad 84′), Tudor Saim (Rz. Matiș 44′), Val. Balint (Nir Lax 84′)
Rezerve neutilizate: Nic. Cebotari – Rob. Enache, Țicu, B. Mendoza
Antrenor: Viorel Moldovan

Stadion: Metaloglobus (Bucureşti); Fără spectatori; Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Cristian Voicu (Focşani); Rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi); Observatori: Gheorghe Moise și Marius Mihai Andrieş (ambii din Bucureşti).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 21 Oct. 2020, 19:38 Cupa României
Pe aceeași temă