După 8 ani, Viitorul Sântimbru, vicecampioana Ligii a 4-a Alba în acest sezon, a cucerit Cupa României, faza județeană Alba, iar la Galtiu s-a declanșat fiesta.
Pe ”Arena Cugir”, echipa condusă de Adrian Bicheși a dominat finala cu Inter Unirea, joc câștigat fără emoții, cu scorul de 5-1 (3-1).
După ce a terminat pe locul secund această ediție de campionat, în spatele liderului CIL Blaj, formația susținută de familia Hulea a pus în panoplie al doilea trofeu, precedentul fiind adjudecat acum 8 ani, la Ocna Mureș, 1-0 cu Transalpina Șugag, pregătită tot de Radu Andone, scrie Ziarul Unirea.
Atacantul Cosmin Epure, cu o dublă și o pasă decisivă, a fost desemnat cel mai bun jucător al ultimului act, fotbalistul în vârstă de 27 de ani fiind la al treilea premiu de MVP în ultimii 5 ani, după cele din 2019 și 2021 cu Voința Stremț, când a cucerit trofeul.
”Le mulțumesc colegilor pentru că au fost alături de mine și mă bucur pentru trofeu. Se poate spune că m-am abonat la acest premiu care mă onorează. Dar important este că am luat trofeul cu Viitorul Sântimbru. În continuare ne propunem să muncim mai mult și sezonul viitor să ne batem la promovare”, a spus jucătorul care a trecut și pe la divizionara terță AFC Unirea Alba Iulia o jumătate de sezon.
Adrian Bicheși este la primul trofeu de acest gen ca antrenor, după ce în 2014 a cucerit Cupa României, în Alba, cu Inter Ciugud, dar ca jucător.
”Era important să cucerim un trofeu, după 3 ani în care muncim cu același grup. An de an ratăm promovarea, măcar cu Cupa României să ne alegem. A fost un joc cu încărcătură emoțională, o finală în care ne-am descurcat bine. Felicit băieții, care azi au dat dovadă de maturitate, și că stiu să joace fotbal, dar și pe adversari. Vrem să trecem de următoarea fază și să ajungem să jucăm cu echipe din Liga 2 și Liga 3”, a spus Adrian Bicheși, citat de Ziarul Unirea.
Acesta a făcut show la festivitatea de premieră organizată de AJF Alba cu o pereche de ochelari ”cool”. Acesta este ajutat pe banca tehnică de Dan Comșa, ”omul trofeu”, cu cinci trofee cucerite în șase finale!
Inter Unirea, clasată pe poziția a 8-a în campionatul recent încheiat al Ligii 4, a fost copleșită de miză în această primă finală din istoria echipei din ”curbă”.
Interiștii nu au reușit decât să egaleze în minutul 31, în rest suportând dominația oponenților, însă la final au dat dovadă de fair-play, aliniindu-se și aplaudând învingătoarea Viitorul Sântimbru.
”Din păcate, este o înfrângere dureroasă, atât am putut în acest meci Sunt mândru de jucătorii mei, felicit echipa adversă, a meritat Cupa pe deplin, dar în celași timp, cu lotul care l-am avut, nu am ce să le reproșez băieților Sunt mândru de ei, de ce am realizat, am ajuns în finală. Jos pălăria pentru cât am făcut până la acest meci”, a punctat Radu Andone, fratele mai mic al lui Bogdan Andone, antrenorul care a salvat miraculos FC Botoșani de la retrogradarea din prima ligă.
Viitorul Sântimbru va evolua în faza regională a Cupei României, cu meciuri în 10, 13 și 17 iulie și, dacă va fi cazul, finala în 20 iulie, turul întâi al fazei naționale fiind prevăzut în 31 iulie.
Apropo, formația din Galtiu s-a prezentat cu stil la finală, jucătorii și oficialii purtând cămăși albe și pantaloni de culoare neagră, plus o insignă cu sigla clubului.
Foto: Ziarul Unirea