Program 16-imi Cupa României | Meciuri infernale pentru echipele din Liga 2 și Liga 3. FK Csikszereda, Ripensia, Petrolul, Chiajna și FC Buzău au adversari din Liga 1. La Hunedoara va fi sărbătoare, vine FCSB. Partidă grea și pentru Fălticeni

Răzvan STÎNGĂ 09 Sep. 2021, 15:00 Cupa României
Program 16-imi Cupa României | Meciuri infernale pentru echipele din Liga 2 și Liga 3. FK Csikszereda, Ripensia, Petrolul, Chiajna și FC Buzău au adversari din Liga 1. La Hunedoara va fi sărbătoare, vine FCSB. Partidă grea și pentru Fălticeni

Joi, 9 septembrie, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea 16-imilor Cupei României. În competiție au intrat și echipele din Liga 1, pe lângă cele care au ajuns în această fază, după victoriile din rundele precedente. În urne s-au aflat 10 formații din Liga 2 și șase din Liga 3.

Patru echipe din Liga 2 au făcut parte din prima urnă valorică

Acestora li s-au adăugat, așadar, cele din Liga 1, iar astfel au rezultat două urne, din care s-a efectuat tragerea la sorți. Din prima urnă au făcut parte cluburile care au atins faza optimilor Cupei României sezonul trecut, iar în cealaltă urnă cele care nu au atins faza respectivă, dar prezente în acest sezon, în 16-imi.

E important de precizat că în urna unu valorică au fost introduse și patru echipe din Liga 2, Poli Iași, Dunărea Călărași, Poli Timișoara, Petrolul, în timp ce celelalte cluburi din eșalonul secund și formațiile din Liga 3 au mers în urna a doua.

Surprizele ACSO Filiași, Șumuz Fălticeni și CS Hunedoara, dueluri cu echipe din Liga 1. Petrolul reîntâlnește U Craiova 1948 SA 

Au ieșit câteva meciuri extrem de puternice pentru anumite echipe din Liga 2 și Liga 3. De exemplu, FK Csikszereda va juca împotriva formației de prima ligă Chindia Târgoviște, Ripensia va întâlni Dinamo, Petrolul va juca împotriva U Craiova 1948 SA, iar surpriza ACSO Filiași va primi vizita celor de la UTA.

O altă echipă din Liga 3, Șumuz Fălticeni, va evolua acasă cu FC Voluntari. La CS Hunedoara va fi sărbătoare, vine FCSB.

REZULTATELE din FAZA I, FAZA A II-A, FAZA A III-A și FAZA A IV-A

Programul complet al 16-imilor Cupei României:

  • Universitatea Craiova – CFR Cluj
  • Minaur Baia Mare – Politehnica Iași
  • CSM Slatina – Dunărea Călărași
  • FK Csikszereda – Chindia Târgoviște
  • Ripensia Timișoara – Dinamo
  • Petrolul Ploiești – U Craiova 1948 SA
  • CS Hunedoara – FCSB
  • Campionii FC Argeș – FC Botoșani
  • ACSO Filiași – UTA Arad
  • Unirea Slobozia – Politehnica Timișoara
  • Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș
  • FC Buzău – Academica Clinceni
  • Farul Constanța – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
  • Șomuz Fălticeni – FC Voluntari
  • CS Mioveni – Rapid
  • CA Oradea – FC Hermannstadt

16-imile Cupei României se joacă pe 22 septembrie 

Partidele se vor juca într-o singură manșă, conform țintarului de mai sus, pe terenul echipelor care s-a clasat mai slab în sezonul trecut. Duelurile vor avea loc pe data de 22 septembrie, de la ora 16:30, în afara meciurilor televizate, care vor fi programate la date și ore diferite, în funcție de televiziunile care au drepturile de transmitere a Cupei României.

Componența urnelor, în urma cărora s-au decis 16-imile Cupei României:

Urna 1: FCSB, Universitatea Craiova, FC Botoșani, Chindia Târgoviște, UTA, Gaz Metan Mediaș, Dinamo, Poli Iași, Dunărea Călărași, Poli Timișoara, Petrolul.

Urna 2: FC Voluntari, CFR Cluj, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Academica Clinceni, Farul, Campionii FC Argeș, FC Hermannstadt, U Craiova 1948 SA, Rapid, CS Mioveni, FK Csikszereda, FC Buzău, Ripensia, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, CSM Slatina, Minaur Baia Mare, ACSO Filiași, CA Oradea, CS Hunedoara, Șumuz Fălticeni.

În prima urnă au fost repartizate 11 echipe, iar în urna a doua au fost repartizate 21 de echipe. În primă fază, s-a extras câte o bilă din fiecare urnă, iar apoi, după ce au fost epuizate toate bilele din urna unu, echipele rămase în urna a doua au fost împerecheate între ele după același protocol, tragere la sorți.

REZULTATELE din FAZA I, FAZA A II-A, FAZA A III-A și FAZA A IV-A

https://liga2.prosport.ro/seria-1/astra-mai-risca-o-depunctare-iar-situatia-in-liga-2-s-ar-complica-teribil-shlomi-azulay-a-castigat-procesul-si-giurgiuvenii-sunt-obligati-sa-l-plateasca-in-14-zile-19199827

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/costel-enache-multumit-de-calificare-politehnicii-iasi-nu-si-de-jocul-de-la-husi-o-victorie-buna-pentru-moral-ce-spune-despre-noile-achizitii-debutante-din-primul-minut-cu-husan-19199825

https://liga2.prosport.ro/seria-1/marian-constantinescu-promovat-ca-team-manager-la-fc-brasov-fostul-atacant-dorit-in-staff-de-ilie-stan-19199821

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/valentin-suciu-vede-victoria-la-scor-cu-sr-brasov-in-cupa-romaniei-ca-o-descatusare-a-jucatorilor-sai-inseamna-enorm-ce-spune-despre-tripla-lui-richard-jelena-19199814

Răzvan STÎNGĂ 09 Sep. 2021, 15:00 Cupa României
Pe aceeași temă