Conflictul declarațiilor continuă. Marius Milea, răspuns pentru Cristian Pustai după eșecul categoric al Călărașiului cu FC Buzău: ”Nu trebuia să aibă milă, fiecare își face jobul”. De doi lei speranțe la Dunărea, în privința salvării de la retrogradare

Andrei PASCU 29 Oct. 2021, 10:54 Cupa României

Dunărea Călărași n-a avut șanse în partida cu FC Buzău, din optimile Cupei României. A cedat cu 0-3, iar la final antrenorul Marius Milea a încercat să explice o înfrângere atât de categorică. A lăsat impresia că se aștepta la un asemenea scor, ținând cont de faptul că echipa lui este una tânără.

Marius Milea: ”Încercăm să stăm pe linia de plutire, avem jucători foare tineri, care au puțină experiență la nivelul ăsta” 

Milea a scos în evidență că Dunărea Călărași este acum conturată, în foarte mare măsură, din jucători tineri. Toate cheltuielile echipei au fost reduse cât s-a putut, pentru a nu intra în faliment, iar totul se răsfrânge în rezultate și în poziția din clasamentul Ligii a 2-a.

Milea a avut un mesaj și pentru Cristian Pustai, care a declarat la finalul disputei de la Buzău că de Dunărea Călărași a mai rămas doar numele, comparativ cu perioada în care el era acolo, nu mai târziu de vara trecută.

Am mers și am jucat fiecare joc și tratăm totul profesionist și am reușit să ajungem până aici. Am dat de o echipă foarte bună și diferența e normală, după părerea mea. Nici nu trebuia Pustai să aibă milă, fiecare își face jobul.

Sub insolvență nu pot să spun multe, dar încercăm să stăm pe linia de plutire, avem jucători foare tineri, care au puțină experiență la nivelul ăsta. Azi am avut un copil care a debutat, are 16 ani. Încercăm să facem față și să nu intre echipa în faliment”, a declarat Marius Milea, citat de Digi Sport.

Marius Milea nu prea crede în minuni: ”E destul de greu să rămânem în Liga 2” 

Dacă administratorul special al Dunării Călărași, Aurel Ionel Stan, avea o intervenție încrezătoare zilele trecute, referitor la viitorul echipei, nu același sentiment a fost împărtășit de antrenor. A văzut totul realist, a trecut prin minte toată situația clubului din Călărași și a recunoscut că va fi foarte greu să se salveze de la retrogradare.

Trebuie să recunosc că e destul de greu să rămânem în Liga 2, e complicat, mai ales că nici transferuri nu putem face. O să abordăm fiecare meci la victorie, indiferent de adversar. Mie îmi pare bine că Săceanu a mai rămas un an, a avut ofertă să plece, e foarte important să joace, să capete experiența jocului”, a mai spus Milea.

Dunărea Călărași, o singură victorie în ultimele șapte meciuri

În ultimele șapte meciuri oficiale, cinci în Liga 2 și două în Cupa României, Dunărea Călărași a înregistrat șase eșecuri și o victorie. Singurul succes din acest interval a venit în 16-imile Cupei României, 2-1 cu CSM Slatina.

În Liga 2, Dunărea Călărași este în rândul celor două echipe care nu au câștigat vreun meci până acum. În această categorie se mai află doar Dacia Unirea Brăila.

În etapa a 12-a a Ligii a 2-a, călărășenii vor juca pe teren propriu cu FK Csiskzereda, duminică, de la ora 11:00.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures 

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ce-a-fost-in-mintea-lui-marius-leca-fundasul-dunarii-calarasi-reactie-scandaloasa-la-golul-de-0-3-in-meciul-cu-fc-buzau-a-sarit-peste-minge-in-loc-sa-o-degajeze-de-pe-linie-19207551

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/nicolae-croitoru-la-prima-victorie-ca-antrenor-al-politehnicii-si-ce-victorie-asta-ne-demonstreaza-ca-putem-ioan-mera-intepaturi-pentru-coecipieri-si-ganduri-pentru-jocul-cu-uni-19207670

https://liga2.prosport.ro/seria-1/licitatia-pentru-marcile-petrolul-anulata-fiindca-acs-petrolul-52-a-fost-singurul-ofertant-cand-are-loc-a-doua-strigare-apelul-facut-de-primar-19207537

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-recunoaste-ca-au-fost-zile-agitate-in-vestiarul-politehnicii-iasi-nu-a-fost-o-saptamana-prea-linistita-au-fost-tensiuni-ce-spune-despre-blocarea-salariilor-si-meciul-19207605

 

 

Andrei PASCU 29 Oct. 2021, 10:54 Cupa României
Pe aceeași temă