S-a dus entuziasmul! Chindia a pierdut al doilea meci în patru zile, iar fanii au cerut explicații după rușinea de la Băicoi. Ilie Poenaru: ”Nu mai vorbiți anul ăsta de nicio promovare!”

Ionuț MARIN 14 Aug. 2025, 10:39 Cupa României
S-a dus entuziasmul! Chindia a pierdut al doilea meci în patru zile, iar fanii au cerut explicații după rușinea de la Băicoi. Ilie Poenaru: ”Nu mai vorbiți anul ăsta de nicio promovare!”

Chindia Târgoviște s-a făcut de rușine la Băicoi, fiind eliminată din Cupa României, în Turul 3, din al doilea meci disputat în acest sezon, de o echipă care acum un an promova din ”județ” și care în această vară nu a participat în barajele de promovare în Liga 2 fiindcă nu și-a permis să plătească către FRF banii pentru a fi acceptată cel puțin în faza semifinală.

Chindia a pierdut la Băicoi și a fost eliminată din Cupa României

CSO Băicoi, antrenată de fostul prim-divizionar Vali Lazăr, a condus de trei ori în meciul cu Chindia, miercuri, pe stadionul Lilieşti din Băicoi, iar echipa din Liga 2, cu destule nume sonore pe teren, precum Florea, Popadiuc, Albu, Roșu sau Ioniță, n-a fost în stare nici măcar să ducă meciul la lovituri de departajare, după ce abia l-au trimis în prelungiri.

Asta, după ce acum o săptămână tremuraseră bine în fața Flacărei Moreni, echipă sportiv retrogradată în Liga 4, de care au trecut în Turul 2 al Cupei în minutele de prelungiri (3-1), după ce fuseseră conduși din startul meciului. Apoi, Chindia a pierdut duminică la Hunedoara, 0-1 cu Corvinul, în etapa a 2-a a campionatului, iar Ilie Poenaru spunea că vede o creștere vizibă a echipei sale, în joc și posesie.

  • David Brăilă (15), Florinel Sandu (87) și Narcis Țânțaru (102) au înscris golurile pentru CSO Băicoi, în timp ce pentru Chindia au punctat Alexandru Stan (54) și Raul Neagu (90+6). Meciul a fost transmis în direct, inclusiv cu comentariu profesionist, de către echipa prahoveană!

”Părăsim Cupa României după înfrângerea cu 3-2 în fața lui CSO Băicoi.
Am pierdut, dar asta nu trebuie să ne dărâme. Chindia construiește o echipă nouă, pe principii sănătoase, pentru un întreg oraș, pentru o comunitate care pune suflet și pasiune în viitorul acestui club.
𝐂𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐢. 𝐍𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚̆𝐦 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐨 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐦𝐚̂𝐧𝐝𝐫𝐢 𝐩𝐞 𝐭𝐨𝐭̦𝐢.
Primul prilej să ne luăm revanșa în fața voastră este sâmbătă, în partida cu CSC Șelimbăr (ora 11:00). Hai, Chindia!”, sună anunțul Chindiei după eliminarea din Cupă.

Oamenii nu mai au răbdare! ”Poenarule, fă ceva, ne-am făcut de râs!”

Atrași de promisa asociere cu FC Barcelona și de un nou proiect la Târgoviște – proiecte noi au tot fost în ultimii ani, vară de vară – suporterii au venit în număr mare lângă echipă, peste 3.000 la amicalul cu Steaua (1-1), cu bilete, la fel cu Sepsi OSK (1-1), însă nu s-au înghesuit la abonamente, chit că oferta era una decentă.

La finalul meciului de aseară au venit primele reproșuri dure din tribuna Chindiei, unde au fost 50 de suporteri: ”Unii dintre noi am revenit după doi ani, știți bine ce a fost la Târgoviște. Nu vedem atitudine. V-au bătut unii care au venit la stadion direct de la muncă. Poenarule, fă ceva, ne-am făcut de râs. Nu aveți nicio scuză”, a transmis galeria în fața unei echipe împietrite, care, într-un debut atât de slab, ar avea nevoie de un lider!

  • În sezonul trecut, Chindia a fost eliminată tot în Turul 3, de către AFC Câmpulung Muscel (scor 0-2), o nou-promovată la acel moment în Liga 2.
  • De partea cealaltă, CSO Băicoi, aflată după un prim sezon petrecut în Liga 3, a jucat, din această postură, în premieră în Cupa României.

Ilie Poenaru: ”Nu mai vorbiți de promovare!”

Noul antrenor al Chindiei, instalat la Târgoviște în locul lui Costel Pană, care mai avea un an de contract, și adus după ce Ovidiu Burcă a refuzat echipa, preferând Sepsi OSK, a avut un discurs tăios la finalul meciului, cu pasaje care în mod cert nu vor fi pe placul fanilor.

Redăm în continuare principalele declarații ale lui Poenaru: ”Se poate spune că este o eliminare rușinoasă. Le-am atras atenția toată săptămâna că va veni un meci greu. Sunt jucători care au evoluat mai puțin sau deloc, aveau șansă să convingă că merită în primul 11. Nu au înțeles că aceste meciuri sunt imprevizibile. Au ratat foarte multe ocazii, unii în loc să fie altruiști au transformat jocul într-unul personal. A fost vorba despre o lipsă de concentrare, reacție și atitudine. Suntem de două luni împreună, simt așa o răutate… Este o echipă nouă, înțeleg dorința, lumea, dar poate credeți că vorbim doar să ne aflăm în discuție! Toată lumea vorbește de promovare. Nu mai vorbiți de nicio promovare. Anul ăsta nu. Și noi ne dorim să performăm, dar acum nu avem o echipă, ci un lot. Nu se face omogenizare peste noapte.”

  • Ilie Poenaru a primit jucători cu mare experiență, precum Daniel Celea, Georgian Honciu, Alexandru Albu, Doru Popadiuc, Amir Bilali sau Ivan Pesic (readus la echipă), dar și de la Albert Hofman, Alexandru Stan, Stiven Plaza sau Robert Enache sunt așteptări mari. Iar antrenorul vrea ca pretențiile clubului să fie unele de menținere în Liga 2!

Chindia a început la Băicoi în următoarea formulă: Isvoranu – R. Simion, Bilali, R. Neagu, Tamași, Al. Albu, Pena, Rz. Tache, D. Florea, Andr. Moise, Plaza. Rezerve au fost Den. Tănase – Ad. Ioniță, Rob. Enache, Iul. Roșu, Bg. Petre, Dogănoiu, Popadiuc, Al. Stan.

Sâmbătă, cu CSC Șelimbăr, altă rușine din Cupa României!

Chindia a început modest sezonul, cu o singură victorie în patru meciuri oficiale, și aceea de chin, 3-1 la Flacăra Moreni, după prelungiri.

Un eventual nou pas greșit, sâmbătă, în meciul de la Târgoviște cu Șelimbăr (ora 11:00) probabil că ar pune paie pe foc într-un context care se dovedește departe de așteptările suporterilor și asociaților, ultimii cu o infuzie de capital istorică, 700.000 de euro din bani publici într-o săptămână!

CSC Șelimbăr e coșmarul din ultimii ani al Chindiei: primăvara trecută i-a anulat orice speranțe la play-off (2-1 la Cisnădie), pentru ca în acest an, pe final de play-out, să o trimită practic la barajul de evitare a retrogradării (2-2 la Târgoviște). Norocul târgoviștenilor ar putea fi forma slabă a sibienilor sub conducerea noului lor antrenor, Eugen Beza, cu două înfrângeri în campionat și eliminare suferită aseară la CSM Unirea Alba Iulia (scor 0-2).

Cazul de la meciul cu Sepsi OSK a fost amânat!

Altfel, Chindia spera ieri să obțină victoria la Comisia de Disciplină și Etică a FRF în cazul sesizării legate de dreptul de joc în meciul cu Sepsi al lui Ghimfuș, inclus inițial de covăsneni pe lista adițională și introdus pe teren, la joc, după pauză.

Comisia, care anterior nu a anunțat litigiul pe masa sa, a amânat cazul pentru data de 20 august, ”pentru ca părțile să își pregătească apărările”.

Este neclar ce apărari pot formula echipele, câtă vreme documentele oficiale, respectiv raportul de arbitraj, dar și solicitarea scrisă a celor de la Sepsi OSK de a muta jucătorul – asta, dacă există așa ceva – ar fi trebuit să fie deja la FRF!

Chindia poate câștiga acest meci la ”masa verde”, pe care pe teren la terminat la egalitate, scor 1-1, și, astfel, să obțină o primă victorie în noul sezon de Liga 2.

Ionuț MARIN 14 Aug. 2025, 10:39 Cupa României
Pe aceeași temă