Antrenorul secund și totodată jucătorul lui FC Hunedoara, Daniel Dăscălescu a făcut primul pas spre împăcarea cu suporterii hunedoreni și anunță că la Hunedoara se află în formare o echipă tare.
La 37 de ani atacantul Daniel Dăscălescu se află în fața primei experiențe în antrenorat. Absolvent al Școlii de Antrenori a Federației Române de Fotbal în 2009 și posesor al Licenței B, Daniel Dăscălescu va fi „secundul” lui Marius Opric la FC Hunedoara în sezonul 2012-2013. Coincidență sau destin? În urmă cu 27 de ani el a început fotbalul tot la Hunedoara însă la FC Corvinul echipă la care în 1992 a debutat în Divizia A într-un joc contra lui Dinamo. Ce vremuri…
Golgheterul lui CFR Simeria din ultimi trei ani, „Dascălugol” spune că încă nu și-a luat gândul de tot de la fotbal și speră că în campionatul viitor să primească ocazia să mai joace pentru că „mai pot”. Într-un interviu acordat pentru cititorii Ziarul Hunedoreanului, Daniel Dăscălescu vorbește despre noua echipă de fotbal a Hunedoarei, despre cum crede că va fi viitorul campionat dar și despre relația tensionată cu suporterii hunedoreni.
– Daniel, nu ai jucat de loc pentru FC Hunedoara în primele 3 amicale. Gata, ți-ai agățat ghetele în cui?
– Încă nu. Deși mai nou sunt și antrenor secund nu am renunțat de tot la gândul că o să mai joc fotbal motiv din care zi de zi mă antrenez cot la cot cu mai tinerii mei colegii. Și ști de ce? Pentru că simt că mai pot. Mai am de dat goluri multe. Campionatul va fi lung, vor apărea accidentările, suspendările sau situații neprevăzute așa că eu voi fi pregătit oricând să intru pe teren. Bineînțeles decizia finală îi va aparține colegului meu Marius Opric.
Va fi bătaie mare pentru un loc în echipă
– Apropo de campionatul viitor cum crezi că va fi pentru FC Hunedoara?
– Deși nu știu care va fi componența seriei din care vom face parte cred că va fi un campionat echilibrat și disputat în același timp în care FC Hunedoara va fi una dintre favorite la locul 1.
– Pe ce te bazezi când anunți că FC Hunedoara va fi favorită la câștigarea campionatului?
– Acum, FC Hunedoara dispune de un lot de jucători foarte puternic și valoros din care etapă după etapă se poate forma o echipă foarte bună și o bancă de rezerve la fel de tare. Cred că dublurile de aceeiași valoare pe toate posturile va fi principalul atu pentru FC Hunedoara. Simt că va va fi concurență mare pentru un loc de titular.
„Mea culpa”
– Nu ai fost primit bine de suporterii hunedoreni din Peluza Nord. Care este motivul?
– Este adevărat. Totul mi se trage de la golul pe care l-am marcat lui FC Hunedoara în ultimul minut al meciului din returul campionatului trecut (scor 2-2, n.r.) și pentru care m-am bucurat excesiv dându-mi tricoul jos. Doar atât. Nu a fost vorba de niciun gest obscen sau înjurături așa cum s-a vehiculat. Am înțeles că gestul meu i-a deranjat foarte tare. Îmi pare rău și le cer scuze suporterilor dacă i-am supărat.
20 de goluri a marcat Daniel Dăscălescu pentru CFR Simeria în sezonul 2009-2010, cele mai multe din C5
Mai puțini bani de la Primăria Hunedoara
În ședința ordinară a Consiliului Local Hunedoara care a avut loc săptămâna trecută consilierii locali au votat proiectul de hotărâre prin care 750.000 de lei din bugetul orașului va fi alocat echipei de fotbal FC Hunedoara. „Banii vor fi folosiți exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de reabilitare și întreținere a bazei sportive > unde sunt organizate meciurile”, a anunțat viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Suma este mai mică cu 170.000 lei decât cea repartizată în urmă cu un an. Altfel, salariile și primele de joc ale jucătorilor, antrenorilor și personalului auxiliar vor fi acchitate de finanțatorul lui FC Hunedoara, Alina State. Înființat în 2009 FC Hunedoara îi are ca membrii fondatori pe Mircea Lucescu, Ioan Andone și Primăria Hunedoara.
Articol scris de Sami Tamaș
Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)