„Cu două-trei întăriri în atac am fi putut promova fără mari probleme vara viitoare”

18 Jun. 2012, 13:56 Seria 2

Unul dintre punctele fixe ale „Bătrânei Doamne” în sezonul recent încheiat este puțin îngrijorat de situația incertă din cadrul clubului. Alin Gligor se teme că o parte dintre colegii săi ar putea semna cât de curând cu alte formații și aici vorbim despre jucătorii cărora le expiră contractele la 31 iunie.

În mod normal, Pocuca, Chindriș, Purece, Pascariu, Mara, Hidișan sau Galanis își pot alege deja noi destinații, iar asta ar însemna că UTA va trebui să-și refacă din temelii echipa. „Nici nu vreau să mă gândesc că la întoarcerea din vacanță nu mă mai voi revedea cu jucătorii care nu mai au contract cu UTA. Ar fi păcat să se întâmple asta, căci formam un grup puternic, unit și cu două-trei întăriri în atac, am fi putut promova fără mari probleme vara viitoare. Dar, eu sunt mic, nu am nicio putere de decizie la club și va trebui să-mi respect contractul cel puțin încă un an”, a precizat fundașul de 28 de ani.

Deși, la rândul său, mai are de recuperat niște bani restanți din sezonul recent încheiat, Alin Gligor spune că nu are decât să aștepte și nu-și va depune memoriu pentru recuperarea lor. Însă, utistul speră ca până pe 2 iulie, ziua reunirii utiste în vederea demarării pregătirilor pentru noua stagiune, speră ca lucrurile să se rezolve și la acest capitol.

În fine, arădeanul a comentat și varianta în care Giovanni Catanzariti ar apela la așa-zisul plan C, bazându-se pe fotbaliști tineri, necostisitori. „Nu știu dacă voi accepta o reducere a contractului, asta depinde și de ce oferte s-ar putea să mai am. Dorința mea este să rămân la UTA, dintotdeauna mi-am dorit să joc la această echipă, însă trebuie să și fiu dorit în continuare aici”, a explicat Gligor.

Buican ar vrea să revină în „alb-roșu”

Unul dintre fotbaliștii care atâta timp cât au evoluat la UTA a făcut-o destul de bine se gândește să revină în „alb-roșu”. Doru Buican a împlinit astăzi 30 de ani, dar crede că mai poate oferi multe fotbalului și mai ales clubului la care s-a simțit cel mai bine în cariera sa.

Deși în ultimele sezoane a evoluat pentru Voința Sibiu, echipa fanion a orașului natal, fundașul nu poate compara atmosfera din cadrul lotului transilvănean cu cea de la Arad. „Mi-a părut rău că a trebuit să o las pe UTA, căci acolo m-am cu adevărat bine. M-aș întoarce oricând la Arad, să pun umărul la o promovare pe care știu că o așteaptă de ani buni toți suporterii echipei”, a precizat fostul internațional de tineret .

Buican mai este legat prin contract cu Voința Sibiu încă un an, dar nu crede că nu ar primi acceptul de a se transfera la o altă formație în cazul unei oferte concrete. În sezonul de Liga 1, ce s-a încheiat cu retrogradarea Sibiului în eșalonul secund, Doru Buican a prins un singur meci, în deplsarea de la Târgu Mureș, iar de alte șapte ori a luat loc pe banca de rezerve. În condițiile în care Manea a revenit la Gloria, iar Pascariu nu a intrat în grațiile lui Adrian Falub, ar mai fi loc de o achiziție în centrul defensivei.

Sursa: Sport Arad

18 Jun. 2012, 13:56 Seria 2
Pe aceeași temă