Antrenorul echipei CSMS Iași, Ionuț Popa, a declarat sâmbătă, după ce gruparea sa a reușit promovarea în Liga I, că este foarte bucuros și dedică acest succes tuturor ieșenilor, menționând că este meritul celor care au avut încredere în conducerea tehnică și în el.
„Este o bucurie foarte mare. Am stat 29 de etape cu un nor deasupra capului, până să ne bucurăm de promovare. Mă bucur că în ultima etapă am reușit să ajungem pe primul loc. Este meritul celor care au avut încredere în conducerea tehnică și în mine. Dedic această victorie tuturor ieșenilor. Astăzi am făcut un meci frumos, dar persoanele interesate ar trebui să facă o ierarhie pentru a vedea care este antrenorul cu cele mai multe promovări în ultimii ani”, a spus Popa.
Întrebat cum o să sărbătorească promovarea, el a răspuns: „În pielea goală, cu două sticle de vin roșu și două-trei mașini frumoase lângă mine. Spun mașini pentru că mă aude nevastă-mea”.
Ionuț Popa consideră promovarea „un succes al tuturor”. „Este foarte greu să promovezi în Liga I, mai ales în condițiile de la Iași, care nu a avut o evoluție foarte bună la început de campionat. Trebuie să îmbunătățim lotul. Încă nu mi s-a propus nimic privind continuarea mea aici, dar așteptăm alegerile pentru a vedea cum joacă primarul”, a mai spus tehnicianul.
Președintele Florin Prunea a declarat că CSMS Iași merită promovarea. „Trebuie să ne bucurăm de această promovare, trebuie să felicităm atât pe antrenor cât și pe ceilați oameni care ne-au ajutat. Iașiul a meritat această promovare pentru că a muncit foarte mult. Un oraș atât de civilizat nu avea cum să nu aibă echipă în liga I. Mulțumim publicului care ne-a ajutat extraordinar astăzi, fără public totul este zero”, a afirmat Prunea.
CSMS Iași a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, echipa Farul Constanța, în ultima etapă a Ligii a II-a, și a promovat în primul eșalon. La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Sursa: Mediafax