Inițial, șefii lui Dinamo se înțeleseseră cu Marian Iancu pentru ca patronul lui Poli Timișoara să rămână cu 30 % din drepturile federative ale lui Mircea Axente și Cristi Scutaru. După ce au negociat la București cu fotbaliștii, „câinii” au aflat că jucătorii vor fi declarați liberi de contract în această săptămână și au renunțat la înțelegerea cu șeful lui Poli.
Cristi Scutaru și Mircea Axente au fost la București săptămâna trecută și s-au înțeles cu Dinamo. Cei doi au parafat contracte valabile pe cinci ani și au primit la semnătură câte 25 de mii de euro. Cei doi fotbaliști au avut și acordul lui Marian Iancu pentru a negocia cu Dinamo, însă boss-ul de la Bkp a schimbat apoi foaia. Vineri, șeful lui Poli a emis un comunicat prin care îi amenința pe jucători cu „acțiuni disciplinare” și nega că și-ar fi dat acceptul pentru ca fotbaliștii să negocieze cu echipa din „Ștefan cel Mare”.
Ar fi trebuit să primească 30%
Dar cum se explică reacția lui Iancu? Inițial, finanțatorul de pe Bega bătuse palma cu „roș-albii”, iar acesta urma să dețină 30 % din drepturile federative ale fotbaliștilor. Numai că, între timp, „câinii” s-au răzgândit. Mai precis, bucureștenii au aflat că jucătorii vor fi declarați liberi de contract în această săptămână și n-au mai recunoscut înțelegerea cu Iancu. Amenințat că poate să-i piardă pe fotbaliști gratis, Iancu a ieșit la atac.
8.000 de euro pe lună este salariul pe care-l vor primi la Dinamo atât Scutaru, cât și Axente
Articol de Cătălin MUREȘANU
Foto: Istvan SZASZ