În etapa a 21-a a Ligii a II-a din seria I, Farul Constanța a primit vizita echipei Săgeata Năvodari, una dintre reprezentantele județului Constanța care se luptă pentru promovarea în Liga I. Meciul a început bine pentru cei de la Săgeata, care în minutul 2 au beneficiat de o lovitură liberă dintr-o poziție favorabilă, însă șutul expediat de Sorin Chițu a fost reținut fără probleme de Curcă. Replica echipei constănțene nu s-a lăsat prea mult așteptată, iar în minutul 4 Ivanovici l-a pus la grea încercare pe Gordin, acesta din urmă reușind să respingă în corner.
Pe parcursul primei reprize echipa gazdă a fost cea care și-a trecut mai multe ocazii în cont, însă niciunul dintre atacanții Farului nu a reușit să schimbe scorul de pe tabela de marcaj.
Repriza secundă a debutat cu gol pentru constănțeni, însă acesta a fost anulat pe motiv de offside. În minutul 78, Sorin Paraschiv îl trage de tricou în postura de ultim apărător pe Șicu care ripostează și îl lovește cu piciorul în figură. Mijlocașul năvodărean a primit cartonașul roșu deși el a fost cel faultat. Meciul a fost întrerupt pentru câteva minute bune, deoarece jucătorii celor două echipe au protestat în fața arbitrului. La aceeași fază au primit cartonașul galben alți trei jucători ai Farului, respectiv Paraschiv, Sandu și Curcă, ultimii doi pentru proteste.
Săgeata a reușit să treacă peste momentul eliminării lui Șicu, iar, în minutul 84, Zaharia reia cu capul din interiorul careului mic o centrare venită de pe partea stângă de la Apostol. În minutul 89 se restabilește egalitatea pe teren. Nițescu primește cartonașul roșu după un fault la marginea careului asupra atacantului năvodărean, Chițu.
În prelungiri Farul reușește egalarea și pe tabela de marcaj când Ivanovici îl învinge pe Gordin cu un șut la colțul lung de la 20 de metri.
La finalul meciului antrenorul Săgeții Năvodari, Aurel Șunda s-a arătat mulțumit de jocul echipei. „Am făcut un joc bun.Băieții au dat tot ce au avut mai bun din ei si sunt mulțumit de rezultat.Cu puțin noroc puteam să plecăm cu toate cele 3 puncte dar si egalul este un rezultat bun în condițiile în care echipa nu s-a pregătit în pauza competițională.Am ales să revin pe banca tehnică pentru că mă simt legat de această echipă si pentru că am rămas cu un gust amar după barajul din sezonul trecut.Nu avem ca obiectiv promovarea însă din sezonul viitor ne dorim acest lucru ,pentru asta am venit să alcătuiesc o echipă cu care la anul să promovăm” a declarat tehnicianul năvodarenilor.
De partea cealaltă tehnicianul Farului,Viorel Tănase a declarat: „Nu am pierdut doar două puncte ci am pierdut tot ceea ce ne-am propus. Am zis ca dacă nu reușim să caștigăm astăzi, nu merităm să promovăm. Astăzi m-au dezamăgit cățiva jucatori și voi lua măsuri. Indiferent de situația clubului la momentul ăsta, într-un meci ca ăsta trebuie să ai motivație. Am avut 8-9 ocazii clare și le-am tratat cu foarte mare lejeritate și în superioritate numerică „reușim” să luăm gol și era să-l luăm și pe al doilea. Asta este valoarea la momentul ăsta. O să o ducem așa până la vară, încerc să fac ceva.Îmi asum rezultatul, nu o să dau în jucători decât în cabină, acolo unde spunem totul din punct de vedere profesional. Sunt supărat pentru că le cer să rezolve niște faze simple, nu le cer să facă mai mult decât pot.”
FARUL CONSTANȚA – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI 1-1 (0-0)
Ivanovici (90) / D. Zaharia (84)
Antrenor: Viorel Tănase
Curcă (cpt.) – Nițescu, Stegaru, V. Sandu, Dino Eze – Hussein, R. Neagoe (’60 Al. Paraschiv), S. Paraschiv, Ivanovici – V. Badea (’60 Pană), Pătulea
Eliminat: Nițescu (’89)(roșu direct)
Antrenor: Aurel Șunda
Gordin – Toșca (’46 Șicu), Ghe. Goșa, Fl. Popa (cpt), Mișelăricu – E. Nanu (’70 Borza), V. Apostol, Vaștag, Bold – S. Chițu (’90 Gheară), Zaharia
Eliminat: Șicu (’79) (roșu direct)
Articol și foto de Alexandru RAITA