Callatis Mangalia a învins sâmbătă pe FC Snagov cu 3-1, două dintre golurile echipei constănțene fiind înscrise de Andrei Sin, acesta fiind de altfel și jucătorul meciului ce a avut loc la Ghermănești. Folosit de Mugurel Cornățeanu ca mijlocaș stânga, tânărul jucător a marcat pentru prima dată în minutul 32, după ce a scăpat singur cu Marius Iorga, și la ultima fază a jocului, atunci când a împins mingea în poartă după o centrare a lui Bardu.
La finalul meciului, antrenorul său i-a lăudat evoluția și i-a prezis un viitor strălucit dacă va continua să evolueze la fel cum o face la Callatis. „Un jucător foarte bun, cu creștere de la joc la joc. Sunt foarte mulțumit de el, sper să o țină la același nivel în continuare și sper că urce la o echipă mai de top.”, a spus Cornățeanu, care întrebat dacă Sin mai poate face pasul către echipa de la care a fost împrumutat, Viitorul Constanța, a răspuns convins: „Cu siguranță a atras din nou privirile celor de la Viitorul. Noi avem o colaborare foarte bună cu cei de acolo, e important pentru el să continue la același nivel. Dacă se întoarce la Viitorul este foarte bine pentru el.”
În turul campionatului, Andrei Sin a fost împrumutat de Viitorul la CS Otopeni, din retur, jucătorul luând calea Mangaliei, echipă ce are în lot alți câțiva jucători de la liderul Seriei I.
Articol și foto de Marius ANGHEL