Viitorul – Farul 1-1! Liderul nu se poate impune în fața „marinarilor”

24 Mar. 2012, 12:30 LIVE-TEXT
Viitorul - Farul 1-1!** Liderul nu se poate impune în fața

Cu toate că, în declarații, oficialii ambelor echipe constănțene își doresc să mergă de braț în Liga I, rivalitatea dintre Viitorul și Farul va atinge, astăzi, de la ora 13:30, o nouă cotă. Pe parcursul săptămânii, conducătorii formațiilor ce se vor duela la Ovidiu s-au ciondănit pe mai multe teme, astfel că meciul îi pune față în față și le dă prilejul să-și demonstreze unul altuia care e mai periculos.

Cele mai în formă echipe dobrogene ale momentului își propun victoria, însă recentele trei partide nu încurajează deloc spectacolul. După un promițător 3-1 în chiar prima confruntare, au urmat două rezultate de egalitate încheiate fără gol. De ce vom avea parte în cel de-al patrulea duel între fosta echipa a lui Hagi și actuala vom afla doar la finalul celor 90 de minute.

În clasament, Viitorul are 9 puncte în fața „marinarilor” dornici să se transforme în „pirați” prăduitori de „puncte strălucitoare”.

COMENTARIUL LIVE

â–ºViitorul: Bolboașă – I. Larie, A.Lazăr, V. Cristocea (cpt.), A. Chițu – Păcuraru, Rusu, Dică – Crețu, L. Ștefan
Rezerve: C. Costea, L. Turcu, Jianu, A. Iacob, V. Simion, Cârstocea, Benzar
Antrenor: Cătălin Anghel

â–ºFC Farul: Curcă (cpt.) – Stegaru, L. Dobre, Buzea, Pană – Stănciou, Ivanovic, Pătulea, Sipovic – Husein, V. Sandu
Rezerve: M. Toma, V. Badea, Amet, Sascău, A. Paraschiv, Nițescu, S. Paraschiv
Antrenor: Viorel Tănase

â–ºArbitri: Marcel Bârsan; Asistenți: Bogdan Gheorghe și Mircea Orbuleț (toți din București)

â–ºMin 90+5 Final

â–ºMin 90+4 Badea ia galben pentru proteste

â–ºMin 90+1 Alexandru Paraschiv trage pe jos, defectuos, de la 25 de metri și Bolboașă reține ușor

â–ºMin 90 Dică centrează, Curcă dă pe lângă minge și Dobre respinge din 6 metri

â–ºMin 87 ⇔ Iese Păcuraru și intră Lucian Turcu

â–ºMin 85 Pătulea scapă înscpre poarta Viitorul, însă este oprit de asistent pentru offside

â–ºMin 81 Badea scapă singur înspre poarta Viitorul, Păcuraru îl împiedică clar, cu o ținere de tricou, însă arbitrul arată doar galben, deși se impunea cel roșu

â–ºMin 79 Lovitură liberă de pe partea stângă executată de Ivanovic, Larie deviază periculos spre propia poartă, însă Bolboasă, atent, respinge în corner și își salvează echipa de la autogol

â–ºMin 78 Cârstocea reia din interiorul careului și Curcă reține

â–ºMin 70 ⇔ A doua schimbare la FC Viitorul: iese Cristocea, intră Cârstocea

â–ºMin 70 Chițu trece de trei adversari și șutează peste poartă din afara careului

â–ºMin 68 Larie primește cartonașul galben după un fault asupra lui Curcă

â–ºMin 66 ⇔ Ultima schimbare la FC Farul: iese Husein, intră A. Paraschiv

â–ºMin 65 1-1 Pătulea pătrunde în careul gazdelor și înscrie cu șut puternic din 10 metri la colțul scurt. Bolboașă greșește flagrant, balonul strecurându-se în plasă pe sub el

â–ºMin 62 ⇔ Prima schimbare la FC Viitorul: iese Rusu, intră Benzar

â–ºMin 62 ⇔ A doua schimbare la FC Farul: iese Sandu, intră Sascău

â–ºMin 58 Rusu a centrat excelent și Chițu a reluat cu capul, din careul mic, puțin pe lângă poartă

â–ºMin 56 Sandu ia galben după un fault la Cristocea

â–ºMin 54 ⇔ Schimbare la FC Farul: iese Stăncioiu, intră V. Badea

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 45+1 Dică ia și el galben

â–ºMin 45 Prima repriză este prelungită cu un minut

â–ºMin 43 1-0 Gazdele fac șah-mat defensiva faristă: triunghi de pase Lazăr – Dică – Rusu și ultimul înscrie în poarta goală din 6 metri

â–ºMin 41 Husein ia galben pentru henț

â–ºMin 39 Crețu a centrat în careu și Dică a reluat peste poarta lui Curcă

â–ºMin 31 Chițu scapă singur de la centrul terenului, pătrunde spre poartă și după ce intră în careu trimite în plasa laterală

â–ºMin 3 Dică a executat o lovitură liberă și Rusu a reluat cu capul puțin pe lângă poartă

â–ºMin 1 Ivanovic a centrat în careul gazdelor și Husein a reluat în coechipierul său, Pătulea

24 Mar. 2012, 12:30 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă