Vineri 23 Martie, de la ora 15.00, în seria C 6, se vor disputa, șase din cele opt partide programate în cea de-a doua etapă a sezonului de primăvară. Ultimele două jocuri din această rundă se vor disputa duminică de la ora 15.00. După cum se poate constata la o simplă privire și în această etapă sunt câteva jocuri interesante, care nu ar putea furniza surprise.
Gloria II Bistrița – Avântul Reghin (1-5)
Este greu de crezut că echipa lui Cristi Coroian, aflată în coada clasamentului din C 6, cu numai 7 puncte, să poată face față jocului agresiv și bine gândit, a elevilor lui Andrei Enyedi. Reghinenii, aflați pe cea de-a treia treaptă a clasamentului cu cele 30 de puncte, speră în pașii greșiți a celor de la Corona Brașov și Olimpia Satu Mare, pentru o revenire pe cea de-a doua scenă fotbalistică.
,,Obiectivul nostru nu este promovarea în acest sezon, dar dacă se v-a ivi ocazia nu ne vom da la o parte. Ne vom juca șansa până la capăt indifferent de adversar”, a afirmat tehnicianul celor de la Avântul Reghin.
Unirea Dej – CS Zlatna (0-0)
În derby-ul suferinței, Unirea Dej, clasată pe locul 13, cu cele 15 puncte în bagaj, întâlnesc pe teren propriu echipa ,,aurarilor,, de pe valea Ampoiului, care a totalizat 12 puncte. Etapa precedentă dejenii, au pirdut la limită pe terenul din Reghin, iar echipa lui Dorel Mureșan a învins pe teren propriu la două goluri pe Unirea Ungheni, pregătită de Ioan Orosfoian.
,,Sper ca victoria din etapa precedentă să ne de-a mai multă încredere, în tentativa de salvare de la retrogradare. Deși va fi foarte greu în partida de la Dej, vom căuta să contracarăm jocul gazdelor, aflate și ele în subsolul clasamentului”, a declarat Dorel Mureșan, antrenorul celor din Zlatna
Unirea Ungheni – Sănătatea Cluj (1-4)
După înfrângerea din etapa trecută, suferită pe terenul din Zlatna, echipa din Ungheni, este greu de răpus pe teren propriu, chiar dacă întâlnește o grupare cu evoluție imprevizibilă cum este cea a ,,virușilor verzi,, de pe malul Someșului. După remiza obținută în fața cfr-știlor lui Alin Minteuan, elevii lui Marius Semeniuc, vor poposi în județul vecin cu gândul să pactice un joc bun în urma căruia rezultatul să fie pe măsură. Înaintea acestei runde Unirea Ungheni, ocupă locul 5 cu 28 de puncte, iar Sănătatea se află pe locul 10 cu 22 de puncte
,,După semieșecul din prima etapă când am luat un gol srpe finalul partidei când am fost egalați, vom încerca să recuperăm ceea ce am pierdut, printr-un joc de calitate ridicată. Nu sunt adeptul antifotbalului, dimpotrivă sunt adeptul fotbalului spectaco în situația în care vom beneficia de un gazon bun.”, a declarat Marius Semeniuc, antrenorul celor de la Sănătatea
CFR II Cluj – Universitatea II Cluj (1-1)
Dacă în partida tur, cele două formații au încheiat jocul cu o remiză, mulți vor crede că soarta acestui joc va fi imprevizibilă. Elevii lui Alin Minteuan , au remizat etapa trecută în compania concitadinilor de la sănătatea pe terenul acestora, pe când studenții mici, au cedat toate punctele în contul liderului Corona Brașov. Universitatea, pregătită de Gică Barbu, cu cele 26 de puncte se află pe locul 6, iar trupa lui Minteuan, este postată pe locul 11, cu 19 puncte. Sunt premise ca acest joc să fie unul spectaculos, dar și unul al orgoliilor fiind cunoscută rivalitatea dintre cele două cluburi.
,,La prima vedere, acest joc pare un derby, dar în viziunea mea, derby, va fi numai pe hârtie, deoarece nu voi putea alinia cea mai bună formulă de echipă. La finalul celor 90 de minute vom putea concluziona, dacă am avut dreptate s-au nu”, a afirmat Gică Barbu, antrenorul ,,șepcilor roșii,,
Corona Brașov – Seso Câmpia Turzii (1-2)
În prima etapă liderul seriei C6, Corona Brașov, a obținut toate punctele puse în joc, în dauna studenților mici de pe malul Someșului. De cealaltă parte, inexplicabil elevii lui Valentin Șandru, au capotat pe teren propriu, în fața vecinilor de la Unirea Florești, care după cum v-am mai anunțat își dispută jocurile de pe teren propriu, pe Municipalul turdean. Brașovenii lui Bona, au un avans de două, respectiv șase, puncte în fața urmăritoarelor. Este greu de crezut, dar nu imposibil, ca Seso, să reușească o surpriză sub Tâmpa Brașovului, surpriză prin care să-și spele păcatele din prima etapă. Dacă liderul Corona, înaintea acestei etape are 36 de puncte, cei de la Seso, au cu 10 puncte mai puțin și se află pe locul 7.
Unirea Florești – FCM II Târgu Mureș (1-3)
Elevii lui George Ciorceri, au un moral destul de bun, în urma rezultatului pozitiv obținut etapa trecută pe terenul celor de la Seso. Târmureșenii, au misiunea de a încerca să recupereze din punctele cedate pe teren propriu etapa trecută în fața Olimpiei satu Mare. Cu cele 23 de puncte acumulate, gazdele par favorite în fața mureșenilor, care au în cont doar 15 puncte și se află pe poziția a 14-a, poziție care din păcate poartă semnătura pașaportului spre liga a IV-a.
,,Moralul echipei este unul pozitiv, după victoria din prima etapă, dar să nu uităm că cel mai greu este să joci pe teren propriu în fața suporterilor, după o victorie obținută în deplasare. Cu toate acestea eu cred în potențialul echipei că vom putea obține cele trei puncte”, a declarat George Ciorceri, antrenorul celor de la Unirea Florești.
Sâmbătă, 24 martie, ora 15.00
Olimpia Satu Mare – FC Zalău (0-0)
Sătmărenii lui Tiberiu Csik, sunt condamnați să obțină cele trei puncte puse în joc, dacă vor să rămână în plasa liderului Corona Brașov, s-au chiar să profite un un pas greșit al acestora. De cealaltă parte a baricadei, echipa de sub poalele Meseșului, pregătită de Marius Pașca, v-a încerca să redobândească ce a pierdut pe teren propriu în fața Voinței Livezile. Partida dintre cele două vecine de județ, se poate considera un joc de care pe care. Rămâne de văzut cine va avea câștig de cauză.
Voința Livezile – Unirea Tărlungeni (0-3)
Una din performerele primei runde a fost Voința Livezile, care a reușit un 4-3, pe terenul celor de la FC Zalău, de unde puține echipe au dus puncte. Bistrițenii, după ce au transferat câteva piese în această iarnă, au pornit cu motoarele turate la maxim. Unirea Tărlungeni, se deplasează în județul Bistrița, cu gândul de a certifica rezultatul bun din prima etapă și poziția a 4-a în clasamentul seriei C 6. celor din Livezile le trebuie mutlă, chiar foarte multă voință pentru a scăpa de locul 12, ocupat în clasament după prima etapă a sezonului de primăvară.
* În paranteză sunt trecute rezultatele înregistrate în jocurile disputate în tur.
Articol scris de Ioan ARION