Neagu: „Avem valoare și echipă de primă ligă”

18 Mar. 2012, 15:25 Campionat
Neagu:** „Avem valoare și echipă de primă ligă

Indiscutabil, revenirea jucătorului de bandă stângă la Arad este una dintre mutările importante ale iernii. George Neagu este un fotbalist care a pus și pune suflet pentru UTA, iar acest lucru se vede în evoluțiile sale. Folosit ca mijlocaș stânga în confruntarea cu Juventus București, fostul jucător al celor de la FC Argeș sau Dacia Mioveni a reușit să puncteze pentru 1-0, cu un șut din apropiere, încă din minutul 2 al cofruntării.

– George, trei puncte obținute încă din prima etapă a returului, cum a fost?
– Nu a fost un deloc un meci ușor, dar cred că ne-am descurcat bine, având în vedere victoria obținută.

– V-a surprins Juventus cu ceva?
– Nu se poate spune că da, însă ne așteptam să avem parte de o partidă grea. Chiar dacă am întâlnit o echipă din subsolul clasamentului, ne-am mobilizat la maxim. Așa trebuie să facem la fiecare meci, indiferent pe cine întâlnim. Avem misiunea să câștigăm fiecare meci, acesta este obiectivul nostru.

– Ai reușit să și punctezi la revenirea ta în tricoul alb – roșu…
– Da, am fost omul potrivit la locul potrivit. A fost o lovitură de la colțul terenului, un balon deviat, am urmărit și, de la opt metri, am înscris.

– La primul tău meci-școală după revenirea la Arad ai punctat de trei ori, acum ai înscris din nou. Glumind puțin, putem spune că vrei să devii golgheter?
– La fel mi-au spus și antrenorii acum, după meci. Dar, nu contează cine înscrie, important e să câștigăm. De această dată s-a nimerit să fiu eu acolo în fața porții.

– A fost un prim joc oficial pentru voi, cum ai simțit echipa?
– Suntem încă departe de potențialul nostru. Mai avem de muncit, însă sunt sigur că suntem o echipă, ca și valoare, de prima ligă. Eu practic așa consider, că am venit la o formație din primul eșalon. Dar, mai avem de lucrat, asta este sigur.

– S-a pus la vreun moment dat problema câștigătoarei astăzi?
– Ei avut două ocazii mari după ce am deschis noi scorul, trebuie să îi mulțumim lui Calvin că a scos un balon de pe linia porții. Merită felicitat pentru asta. Altfel ar fi fost meciul dacă ei ne-ar fi egalat, dar am demonstrat că avem valoare și că suntem o echipă care atunci când își face treaba și cu toții ne ajutăm între noi, scoatem maxim.

Sursa: Sport Arad
Foto: photosport.ro

18 Mar. 2012, 15:25 Campionat
Pe aceeași temă