Primăria va aloca bani pentru continuarea investițiilor la stadionul Municipal în funcție de evoluția echipei FC Botoșani în returul campionatului. Dacă va reuși promovarea în liga I se vor aloca fonduri pentru modernizarea vestiarelor și a peluzei Nord.
„Am aprobat bugetul pe 2012 fără investiții semnificative în bazele sportive. De câte ori vom avea ocazia, vom face rectificări pozitive ale bugetului local și astfel putem aloca bani pentru continuarea investițiilor de la bugetul local. La nivelul în care joacă echipa în momentul de față condițiile sunt foarte bune. Avem un teren impecabil pe stadionul Municipal, sunt două terenuri de pregătire foarte bune. A rămas o bucată de peluză neamenajată la stadionul Municipal. Să avem noi 6000 de spectatori la fiecare meci și cu siguranță vom moderniza și această peluză”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiță care a adăugat:
„Dacă promovăm în liga I va fi un an de grație după care te obligă să ai teren încălzit, stadionul acoperit în proporție de 30-40%, vestiare moderne, nocturnă”.
Sursa: Bt online