Chiar dacă partida cu Flacăra Făget a avut un caracter amical, utiștilor nu le-a căzut bine remiza cu formația din seria a V-a a Ligii a 3-a. După succesul cu Honved, arădenii sperau să lege o serie pozitivă până la confruntarea oficială cu Juventus București, dar a ieșit doar un 1-1 și o serie de ratări incredibile.
Prezent și în cantonamentul din Antalya alături de echipă, Giovanni Catanzariti spune că știe de ce UTA încă se împiedică de adversari mai slab cotați. „La fel ca și în tur, când am pierdut puncte cu Vâlcea, Baia Mare sau Luceafărul Oradea, jucătorii noștri nu se concentrează destul în fața unor echipe abordabile. Când am jucat cu Poli, Bistrița, Târgoviște, dar și amicalele cu echipele kazace, CFR Cluj și Honved, am știut să ne mobilizăm și să facem meciuri bune, în rest nu avem atitudinea corespunzătoare”, crede președintele „alb-roșiilor”.
Italianul a și intrat după meciul cu Făgetul în vestiarul echipei și, împreună cu stafful tehnic, a avut un mesaj cât se poate de clar pentru jucători. „Atâta timp cât nu-și schimbă mentalitatea și nu joacă cu aceeași dorință de victorie și determinare indiferent de advesar, poate fi el și o echipă de fete, degeaba visăm la promovare. Nu vom ajunge nici măcar pe locul trei dacă nu luăm maxim din fiecare meci. Poate că batem la Timișoara la Bistrița, dar ne încurcă echipele din subsol ce am făcut? Jucătorii trebuie să-și revină, altfel vor plăti. Lotul a fost întărit, îl mai așteptăm și pe atacantul din naționala Mozambicului, nu mai sunt motive să se vorbească despre un lot necorespunzător”, a mai spus Gio.
Roland Nagy: „Poate ne trezim la realitate”
Nici antrenorul utist nu și-a ascuns nemulțumirea după egalul realizat în compania echipei antrenate de finul său, Marius Baciu. Roland Nagy a subliniat că rezultatul trebuie să aibă efect rapid, de trezire. „Scorul final e pe măsură, în condițiile în care primul șut pe poartă din prima repriză a venit prin minutul 40. Trebuie să revenim la muncă și cu picioarele pe pământ, poate e bine să ne trezim la realitate și să vedem că nu suntem unde doream, sau unde credeam că trebuie să fim”, a menționat antrenorul arădenilor.
Sâmbătă, UTA are stabilit amical cu CS Vladimirescu, însă locația nu e decisă încă. Situația a devenit deja caracteristică, alb-roșiii fiind la mâna vremii. „Și cu Făgetul trebuia să jucăm la Horia, dar zăpada căzută peste noapte ne-a dat planurile peste cap. Sunt lucruri care trebuie clarificate cât mai rapid. Sperăm că vremea va ține cu noi și nu vom fi nevoiți să improvizăm”, a conchis Nagy.
Sursa: Sport Arad