S-au mutat în Turcia

15 Feb. 2012, 13:39 Pregătiri, amicale

Faptul că startul campionatului va fi în mod sigur amânat și la nivelul ligii secunde, a schimbat planurile formației ilfovene. Urmând exemplul altor echipe, CS Otopeni și-a prelungit cu o săptămână, până pe 25 februarie, stagiul de pregătire din Antalya, evitând altfel vremea nefavorabilă din țară.

Echipa pregătită de Romică Bunică a disputat o nouă partidă amicală, de data aceasta în compania divizionarei secunde din Austria, FC Marsch Neuberg. Românii au dominat în totalitate un meci câștigat la limită prin golul lui Neagoie.

În continuarea stagiului din Turcia, CS Otopeni va mai disputa trei partide amicale. Prelungirea cantonamentului pe pământ turcesc, i-a determinat pe conducătorii clubului din Otopeni să schimbe data unei partide amicale programată să se joace în țară, în compania formației FC Argeș.

CS OTOPENI – FC MARSCH NEUBERG 1-0 (1-0)
A marcat: Neagoie (36)

CS Otopeni: Tănase-Ghindeanu, Iuhas, Șomodean, Ghiță-Serediuc, Neagoie, S.Pană, Iliescu-Vasilescu, Ciolacu
Au mai intrat: Oltean, Râmniceanu, Vătavu, Stoica, V.Alexandru, Dedu, Cristea, Ungureanu, Antoche, L.Ion, Iacob
Au fost menajați: Dumitrescu, Manea
Antrenor: Romică Bunică

Articol scris de Raul MIHAI

15 Feb. 2012, 13:39 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă