Cu doar două zile înaintea încheierii stagiului de la Complexul „Emil Alexandrescu” lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi dorit la acest moment tehnicianul divizionarei secunde CSMS Iași. După ce a renunțat de bună voie la achiziționarea unui fundaș dreapta, realizând că Crețu, revenit de la FC Hunedoara și aflat acum într-un stagiu de pregătire în Antalya cu selecționata Under 20 a României, poate juca și pe acest post, dar și stoper, tehnicianul Ionuț Popa rămâne în continuare extrem de dezamăgit de felul în care se mișcă treburile la gruparea din Copou.
Popa este tot mai neîncrezător că echipa ieșeană va putea fi considerată alături de liderul Viitorul Constanța drept o favorită certă la promovare în retur. Asta pentru că lotul mai are încă neacoperite măcar trei posturi – portar, stoper și atacant – iar șansele ca problema să fie soluționată la nivelul pretențiilor sunt tot mai mici în condițiile în care CSMS nu poate oferi condiții tentante. „Nu vine nimeni pe banii pe care suntem noi dispuși să-i dăm. De asta se și tărăgănează tratativele, iar fotbaliștii vizați să ne întărească lotul devin tot mai puțini de la o zi la alta, ca să nu mai spun că rămân pe listă doar cei care chiar nu au alte variante… Am crezut că dacă facem economie la bani cu cantonamentul, rămânând acasă, vom direcționa respectivele fonduri către transferuri, dar m-am păcălit. Nici stagiul de pregătire nu l-am făcut așa cum ar fi trebuit și nici jucătorii de care avem atâta nevoie pe posturile-cheie nu au ajuns”, ne-a spus ieri șeful băncii tehnice ieșene.
Devenită prioritatea sfârșitului de săptămână la gruparea din Copou, aducerea unui portar experimentat este tot mai puțin probabilă, din cel puțin două cauze. „Nici C.Grigore și nici Lungu nu cred că vor veni, deoarece însăși Astra Ploiești are probleme pe acest post, după ce Gavrilaș a părăsit clubul. Prahovenii au acum doar trei portari, care ar trebui să apere la două echipe. De unde să ne mai dea și nouă când nu au nici măcar pentru ei? Ca să nu spun că șansele ca vreunul dintre cei doi să accepte să vină pe un salariu de 1.500 euro pe lună sunt pur teoretice. Cine-i prost să renunțe și la bani, dar și la șansa de a apăra în Liga I?”, se întreabă antrenorul CSMS.
„Ne-am pregătit doar în Iași în această perioadă convinși că economia de bani făcută va fi orientată către întărirea lotului. Și am luat mare plasă, pentru că nici pregătirea nu am făcut-o la nivelul pretențiilor și nici fotbaliștii necesari pe posturile-cheie nu au sosit”
Ionuț Popa, antrenor CSMS Iași
Cu o lună înaintea începerii returului, formația din Copou are deja trei jucători care au ratat cea mai importantă etapă a pregătirii din perioada de iarnă – C.Popa, Avrămia și Straton – și tot atâția care tot nu au sosit pe posturile deficitare în toamnă.
Sursa: Evenimentul