Deși se află într-un stagiu de pregătire centralizat aflat în plină desfășurare, și care loc în această perioadă la Sărata Monteoru, fotbaliștii de la CF Brăila vor avea parte în această săptămână de primele meciuri de verificare. Antrenorul Ion Viorel a scos „untul” din jucătorii pe care-i are la dispoziție, deoarece aceștia fac trei antrenamente fizice foarte tari în fiecare zi, iar pentru a vedea dacă fotbaliștii nu au uitat cum este jocul cu mingea, conducerea grupării brăilene a stabilit pentru joi, 26 ianuarie, un prim joc de vericare în compania divizionarei a treia Dunărea Călărași. Această partidă este programată să se dispute pe stadionul echipei Petrolul Berca, cu începere de la ora 14.30.
Al doilea meci de pregătire de pregătire al acestei săptămâni este programat să se dispute pe scelași stadion, sâmbătă 28 ianuarie ora 11, împotriva echipei CSM Rm. Sărat.
Cu prilejul acestor două jocuri amicale, antrenorul Ion Viorel va putea să-și vadă la lucru și noutățile din lotul brăilean. Aici este vorba de jucătorii Stelică Nicoliță, Andrei Pușcașu (ambii de la Conpet Cireșu), Adrian Câmpeanu și Vasile Boboc (ambii de la Gloria Buzău), precum și pe Bogdan Ungureanu (de la Callatis Mangalia).
„Sunt două meciuri în care vreau să văd ce au acumulat jucătorii după 10 zile de cantonament montan, iar eu doresc să mai văd și cum evoluează jucătorii mei, deroarece mă interesează și rezultatele! Nu de alta, dar în sport este o vorbă care spune că „victoriile aduc victorii”! Vom încerca ca săptămâna viitoare să jucăm și la Brăila cel puțin un joc amical cu o echipă mai puternică, dar meciurile de verificare abia au început. Este foarte posibil să nu mai transferăm niciun jucător în această perioadă, deoarece sunt destul de mulțumit de ceea ce avem la această oră în lot. Sunt de părere că avem la această oră, un lot destul de valoros și echilibrat care poate să facă față cu succes obiectivului pe care-l avem pentru returul de campionat, și adică o clasare pe primele șase locuri ale seriei întâi!”– a spus cu optimism antrenorul Ion Viorel.
Inițial, CF Brăila ar fi trebuit să termine acest stagiu de pregătire centralizat pe data de 25 ianuarie, dar la solicitarea lui Ion Viorel cantonamentul montan a fost prelungit cu alte două zile, sau altfel spus, până după meciul cu gruparea din Rm. Sărat.
După o altă perioadă de antrenamente la Brăila și jocuri amicale cu adversari ce vor fi desemnați până la sfârșitul acestei săptămâni, CF Brăila va mai efectua un alt stagiu de pregătire centralizat, care va avea loc la Mogoșoaia sau Izvorani.
Articol scris de Valentin Constantinescu