Noul transfer al vâlcenilor, senegalezul Thiandoum Dauda, și-a uimit colegii cu fizicul impozant. Internaționalul Under 19 venit de la Arieșul, pricepe puțin și în română, dar vorbește fluent franceza, cu care comunică cu tehnicianul Marius Mitu. A semnat pentru cinci ani cu Vâlcea și speră să ajungă cât mai curând în Liga I.
„Impresarul meu, un italian și Răzvan Zamfir de la CFR Cluj au ajuns la un acord pentru transferul meu de la Turda la Vâlcea, nici eu nu mă așteptam. Pentru mine este mai bine, este un pas înainte din punct de vedere sportiv, am văzut asta de la primele antrenamente. Joc mijlocaș defensiv, acesta este postul care îmi place. Inițial, venisem la CFR Cluj, dar nu am reușit să mă integrez acolo, însă, cu sau fără Vâlcea, sper să joc cât mai curând în primul eșalon” spune senegalezul.
Venit recent de acasă, din canicula din Senegal, Thiandoum a întâlnit un adversar la care nu se aștepta. „Frigul este cel mai mare adversar al meu. Este greu departe de familie, dar mă voi acomoda însă repede”.
În turul campionatului, Dauda a făcut un joc bun în Zăvoi contra CSM-ului, reușind spre finalul meciului să marcheze cu capul în porta lui Tufiși, însă golul senegalezului care ar fi consfințit o remiză a fost anulat de arbitru. „Nici nu l-am atins atunci pe portar, a fost un gol corect, dar arbitrul nu a văzut bine pentru că era departe de fază și a crezut că a fost fault la portar”.
Articol scris de Adi Georgescu