Venit la Alro la începutul actualului sezon, fostul fotbalist al formațiilor Universitatea Craiova și Rapid București a contribuit din plin în obținerea unor puncte prețioase, mijlocașul stânga fiind decisiv în unele partide.
Dacă debutul turului de campionat l-a găsit în postura de fundaș stânga, odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Daniel Mogoșanu, Ionuț Stancu a fost utilizat în linia mediană. Evoluțiile bune pe postul de mijlocaș stânga i-au adus în cont patru „reușite”, Stancu fiind omul decisiv în câteva meciuri ale aluminiștilor. De la noul an, fostul fotbalist al formațiilor Universitatea Craiova și Rapid București își dorește în primul rând sănătate.
„Îmi doresc să fiu sănătos și să petrec cât mai mult timp alături de familie. În plan profesional, să reușim să jucăm cât mai bine și să progresăm. Mijlocaș mă simt cel mai bine, acolo mi-am dorit să joc de la început, dar asta contează mai puțin, important este să câștigăm. Un jucător joacă bine, doar dacă echipa o face, depindem unul de celălalt”, a declarat Stancu.
„Sărbătorile le petrec în familie”
Sărbătorile reprezintă un moment prielnic pentru reunirea familiei, iar pentru fotbaliști este momentul cel mai așteptat. Fiind mai tot timpul departe de casă, Ionuț Stancu își va petrece Crăciunul alături de cei dragi.
„Sărbătorile le petrec în familie. O să stau acasă, cu copilul, este primul nostru an și îmi doresc să stăm acasă. Sper ca în retur suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină, vom încerca pe cât posibil să-i mulțumim”, a mai precizat mijlocașul celor de la Alro, Ionuț Stancu.
Gruparea slătineană a avut un debut de sezon mai puțin reușit, însă pe parcurs a reușit să iasă din pasa proastă în care s-a aflat, seria rezultatelor pozitive aducând-o în partea de sus a clasamentului. Înfrângerea din ultima etapă de pe terenul Gloriei Bistrița a adus-o pe locul șapte, distanța de primele clasate fiind de 12 puncte.
sursa: Gazeta Nouă