Chimia a tăiat porcul! Nu de pe listă

12 Dec. 2011, 14:09 Stiri
Chimia a tăiat porcul!** Nu de pe listă

Sărbătoarea de final de an în care jucătorii formației Chimia Brazi au parte de o masa festivă din partea conducerii a devenit tradițională. Dacă anul trecut „sacrificarea porcului” a avut loc la casa de vacanță a lui „Nusu” Bănică, acum s-a ales vila de protocol a sindicatului de la «Petrobrazi», din Cheia, unde fotbaliștii au fost invitați, de joi până vineri, la prânz.

Ca și acum un an, de pe poziția a doua a ierarhiei din Liga a III-a, cu perspective de promovare, dacă se urmează și o strategie corectă, chimiștii au petrecut frumos. Cu șorici, vin și țuică fiartă la căldura tuciurilor cu carne, apoi cu o masă festivă, seara, alături de nelipsiții lăutari și un grătar «în aer liber», fotbaliștii s-au distrat alături de conducerea administrativă și tehnică. S-a vorbit puțin despre fotbal, discuțiile privind viitorul și strategia echipei pentru retur urmând să-și facă loc în program de săptămâna aceasta.

Olteanu a primit tort

Președintele clubului sportiv Chimia Brazi, Romulus Olteanu, a fost «artizanul» petrecerii, inițiativa sa fiind primită cu bucurie de fotbaliști, Visan, Neagu, Irimescu, Arnăutu și ceilalați simțindu-se cum nu se poate mai bine. Olteanu a primit din partea colaboratorilor săi – «adjuncții» Marian Macovei și Bordei – un frumos tort, în formă de teren de fotbal, în interiorul mingiei fiind «ascunsă» și o statuetă, un fotbalist, cu numele său gravat, alături de cifra 1. Cifra pe care Chimia sperăm că dorește să o dețină și în clasament, după disputarea returului. Banchetul a fost «pigmentat», cum nu se poate mai bine, și cu vizionarea meciurilor din Cupa României, de joi, partida Dinamo – Petrolul ținând «capul de afiș». Mai ales că, la Chimia, este plin de petroliști, începând cu antrenorii Octavian Grigore și Gheorghe Liliac și continuând cu jucătorii Irimescu, Neagu, Dinu, Minciună, Năstase, Arnăutu, aceștia îmbrăcând, în trecut, tricourile galben-albastre.

Alături de chimiști au fost invitați și câțiva oameni care au ajutat echipa, atât din cadrul Combinatului, cât și din «exterior», Mihai Ion, fostul patron al echipei Prahova Tomșani, fiind unul dintre ei.

Rădulescu a lipsit

Ceea ce era un zvon, anume plecarea lui Lucian Rădulescu, fostul director executiv și, apoi, manager sportiv al echipei, de la Chimia, pare să se înfăptuiască. Rădulescu a lipsit de la petrecerea de final de an, atât conducerea, cât și Rădulescu, evitând, deocamdată, comentariile lămuritoare. Probabil că nu pentru mult timp.

Năstase, serbat

Chiar joi, unul dintre tinerii și talentații fotbaliști ai Chimiei, Bogdan Năstase, a împlinit 19 ani, banchetul picând la țanc pentru a-și serba ziua alături de colegi. «Nasti», jucător care a debutat în eșalonul secund acum trei ani, sub comanda lui Eusebiu Tudor, a fost «aruncat pe brațe» de prietenii din echipă, care i-au cântat «La mulți ani».

Tavi ar fi pe primul loc

Chimia are un punct de recuperat față de ACS Urban Titu, echipa de pe primul loc, în acest moment, în Liga a III-a. Derbiul seriei se va juca foarte repede, în runda a doua din retur, până atunci ambele grupări dorind să «iasă bine din iarnă». Dacă la Titu se vorbește despre atragerea unui fabricant de automobile francez, cu afaceri în zonă, alături de echipă, la Chimia, viitorul va fi «disecat» săptămânile următoare, antrenorul Octavian Grigore dorindu-și un lot din care să nu plece cei care sunt certitudini, în acest moment și, desigur, să poată întări echipa. Tavi a preluat Chimia în etapa a patra, când echipa avea un singur punct în clasament, iar într-o ierarhie neoficială, realizată doar pe perioada mandatului său, Chimia ar fi pe primul loc!

articol scris de Marian DIMA

12 Dec. 2011, 14:09 Stiri
Pe aceeași temă