„Antrenez o echipă mare! FC Snagov are mentalitate de învingător”

11 Nov. 2011, 22:49 Campionat

Laurențiu Reghecampf, antrenorul formației FC Snagov, nu a rămas indiferent la acuzațiile lansate de patronul Farului, Giani Nedelcu, după remiza din această seară de la Constanța, scor 3-3, înregistrată în condițiile în care gazdele au condus până în minutul 67 cu 3-0. Nedelcu a lăsat să se înțeleagă că revenirea ilfovenilor pe tabela de marcaj nu a fost lucru curat, lansând săgeți în direcția oficialilor clubului din Snagov, dar și spre jucătorii celor două echipe, care s-ar fi înțeles între ei în privința deznodământului partidei.

Tehnicianul oaspeților a replicat ferm și a respins ca nefondate aceste acuzații. „Îmi pare rău să aud că patronul Farului declară așa ceva. Echipa pe care o antrenez este o echipă mare. Snagovul are mentalitate de învingător. O echipă care poate întoarce în 10 minute scorul de la 3-0 la 3-3 este o echipă puternică cu mentalitate sănătoasă. Am avut, pe final, un penalty clar, neacordat. Nu am comentat. Și arbitrii sunt oameni și greșesc. Cred că mentalitatea românească are mari probleme… Cred că, înainte să arunci cu vorbe așa ușor și cu acuze nefondate, este mai sănătos să antrenezi echipa corespunzător, să ți-o plătești și să înveți să respecți. Păcat cu un patron al unui club de renume, precum Farul, își permite să arunce cu vorbe atât de grele. Probabil dânsul nu înțelege exact ceea ce a declarat despre echipa FC Snagov și despre cei care o conduc. Sincer îmi este milă și jenă de declarația domniei sale. Sunt însă optimist și sper ca într-o zi, cât de curând, să înțelegem că fotbalul, cel care îți oferă o imagine, o poziție socială aparte și respectul celor din jur, merită respectat”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

articol scris de Victor Stoicescu

11 Nov. 2011, 22:49 Campionat
Pe aceeași temă