Bogdan Moroșan (19 ani) l-a convins pe noul antrenor al
Hunedoarei, Erik Lincar, și va juca în următorul sezon „sub
furnale”. Fostul junior al lui Poli Timișoara a semnat pe un an de
zile cu „corviniștii”.
„Am semnat, sunt oficial jucătorul lui FC Hunedoara și
numai al lor, nu împrumutat. Vrem să readucem echipa cât mai sus
posibil, să facem lumea din Hunedoara fericită promovând în Liga a
II-a apoi în doi-trei ani în prima ligă”, a declarat
„Moro” pentru liga2.ro.
Tânărul atacant, fost campion și golgheter la juniori B în urmă cu
doi ani, a evoluat sporadic în sezonul trecut la Petrolul Ploiești,
formație care a promovat în Liga I.
„Pentru mine Petrolul a fost o experiență foarte
frumoasă și mă bucur că am fost acolo. Și Hunedoara e o echipă
foarte iubită. Deocamdată nu am întalnit ultrașii Hunedoarei dar
sunt convins că dacă o să fim pe primele două locuri în campionat,
o să avem stadionul plin”, conchide Moroșan care a
marcat în amicalul cu Gloria Arad (1-1) pentru noua echipă.
„Mă bucur că sunt aprope de casă, e un avantaj. La Poli
cât am fost am avut o realizare, am fost campion național la
juniori, dar fiecare are drumul lui în viață”, Bogdan
Moroșan, atacant FC Hunedoara
Articol scris de Cornel
BIHOLARI