L-au ratat pe Matei, dar îl pot lua pe Ganea

07 Aug. 2011, 12:38 Bursa transferurilor
L-au ratat pe Matei,** dar îl pot lua pe Ganea

FC Botoșani ar putea perfecta în aceste zile transferul lui
Adrian Ganea, jucător care este sub contract cu Poli Timișoara. În
vârstă de 24 de ani, mijlocașul central care ediția trecută de
campionat a evoluat sub formă de împrumut pentru CSM Râmnicu
Vâlcea, ar putea fi cedat de timișoreni la Botoșani.

Cu toate că au insistat toată vara pentru transferul lui Ionuț
Matei și au avut acordul acestuia pentru a reveni la Botoșani,
oficialii grupării locale s-au izbit de refuzul categoric a lui
Marian Iancu de a-l ceda pe jucător la o grupare de Liga a II-a.
„La liga a II-a nu-l dăm sub nicio formă. Dacă e, va
juca în Liga a II-a pentru noi. Are valoare de Liga I și va juca în
Liga I”
, le-a transmis Marian Iancu oficialilor
botoșăneni.

Atacantul a fost direcționat de șefii bănățeni către Voința
Sibiu. În schimb, pentru a păstra o relație bună de colaborare cu
oficialii botoșăneni, timișorenii l-au propus pe mijlocașul Adrian
Ganea. Conducerea grupării locale nu a refuzat oferta bănățenilor
și a demarat tratativele cu jucătorul, acesta dându-și acceptul de
a veni la Botoșani.

„Este un jucător foarte bun, avem referințe
extraordinare despre el. Rămâne ca în aceste zile să ne înțelegem
asupra datelor contractuale. Dacă vom perfecta acest transfer, am
rezolva o mare problemă la mijlocul terenului”
, a
declarat Cornel Șfaițer, președintele executiv al FC Botoșani.

Sursa: Monitorul de
Botoșani

07 Aug. 2011, 12:38 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă