Reconstrucție la FC Hunedoara

05 Aug. 2011, 17:28 Stiri
Reconstrucție** la FC Hunedoara

În primul test al verii câștigat cu CSO Cugir (scor 6-0), noul
antrenor al FC Hunedoara, Eric Lincar (foto, în centru), a folosit
nu mai puțin de 21 de jucători!

Nouă dintre aceștia sunt fotbaliști sosiți la Hunedoara la
începutul săptămânii și aflați în probe. Cei mai mulți, patru, sunt
foști jucători ai ACU Arad, iar ceilați provin de la echipe din
eșaloanele inferioare sau care au trecut prin curtea unor grupări
de Liga 1 cum ar fi portarul de culoare William Orlando de la
Oțelul Galați și atacantul Bogdan Moroșan de la Petrolul Ploiești
singurul care a bifat toate cele 90 de minute pe teren.
În jurul noilor sosiți, Lincar i-a introdus pe teren și pe
jucătorii care au evoluat și sezonul trecut pentru FC Hunedoara,
dar și pe cei care au revenit la echipă după ce le-a expirat
împrumuturile la alte grupări. Din ultima categorie face parte și
golgheterul Ligii a IV-a Hunedoara, Ovidiu Popesc (40 de goluri
pentru Jiul Petroșani și Retezatul Hațeg), care, deși contra
Cugirului a jucat doar în repriza secundă a lăsat o bună impresie
reușind să înscrie două goluri, unul mai frumos decât celălalt!

După joc, „principalul”, Eric Lincar a anunțat că mai are nevoie
de încă un meci pentru a se edifica asupra valorii
jucătorilor.
„Nu am încă o părere clară asupra tuturor jucătorilor.
Concluzia finală o voi avea după amicalul de sâmbătă de la Arad.
Atunci voi decide care sunt jucătorii pe care îi voi opri în lot,
urmând ca apoi și situația lor contractuală să fie
rezolvată”
, a spus Lincar după testul cu CSO Cugir.
FC Hunedoara va susține următorul meci amical, sâmbătă, la Arad cu
Gloria.

Jucători
pe toate posturile

Cei nouă jucători aflați în probe la FC Hunedoara și care au
fost folosiți cu CSO Cugir sunt: William Orlando (portar, ex-Oțelul
Galați), Ionuț Andrea (fundaș, ex-Unirea Dej), Dănuț Bilia (fundaș,
ex-ACU Arad), Tiberiu Coca (fundaș, ex-Mureșul Deva), Petrișor
Petrescu (mijlocaș central, ex- ACU Arad), Dan Șandru (mijlocaș,
ex-ACU Arad), Ioan Pisoiu (mijlocaș, CSM Sebeș), Florin Negru
(atacant, ex-ACU Arad) și Bogdan Moroșan (atacant, ex-Petrolul
Ploiești). „Vor sosi și alți jucători. Suntem întro continuă
căutare de fotbaliști buni”, a mai spus Lincar.

Componența Ligii a III-a, Seria a V-a

1. ACU Arad, 2. ACS Recaș, 3. Autocatania Caransebeș, 4. FC
Hunedoara, 5. FC Timișoara II, 6. CS Național Sebiș, 7. CSM Școlar
Reșița, 8. Millenium Giarmata, 9. Gloria Arad, 10.CF Bihorul Beiuș,
11.Gloria Reșița, 12.Flacăra Făget, 13.CS Vladimirescu, 14.Unirea
Valea lui Mihai, 15. Nova Becicherecu Mic, 16. CFR Simeria.

FC Hunedoara – CFR Simeria în septembrie!

Ieri s-a stabilit programul meciurilor din Liga a III-a. În
Seria a V-a, FC Hunedoara va juca în prima etapă pe teren propriu
contra formației ACS Recaș, ocupanta locului 2 sezonul trecut.
Derby-ul județean, FC Hunedoara – CFR Simeria este programat să se
dispute pe stadionul „Michael Klein” în etapa a VI-a care va fi
programată pe 23 septembrie. Campionatul va debuta, vineri 19
august. Campionatul precedent CFR Simeria s-a clasat pe locul 3, cu
45 de puncte iar FC Hunedoara pe locul 5, cu 41 de puncte.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

05 Aug. 2011, 17:28 Stiri
Pe aceeași temă