Prin prisma celor întâmplate în ultimele runde ale sezonului
trecut, Chiajna ar trebui să le ridice statuie celor de la CS
Otopeni, ținând cont că elevii lui Tudorel Dumitru au fost cei care
au decis a doua promovată. Pentru cei care nu își mai amintesc,
victoria din antepenultima rundă reușită de Otopeni în fața celor
de la Săgeata a fost decisivă pentru a asigura Concordiei prezența
în Liga I din sezonul 2011-2012
Pierdere majoră la
revenirea în seria I
Ilfovenii au avut și o veste bună după ce au reușit să revină în
prima serie a Ligii a II-a, după un exil de un sezon. anime Primul
meci în Liga a II-a a adus și o veste foarte proastă după
accidentarea de durată a lui Florin Manea, absența acestuia în tur
contând foarte mult pentru parcursul Otopeniului. Startul de
campionat a însemnat 6 meciuri în care Otopeniul a alternat o
victorie pe teren propriu cu un eșec în deplasare
Scandal monstru cu
Ceahlăul
A venit și meciul cu Ceahlăul disputat la Otopeni, terminat cu
scandal după eliminarea ușoară a lui Serediuc care a stricat
echilibrul partidei. Spre meritul lor, ilfovenii au egalat pe final
de meci, deși au jucat mai bine de jumătate de oră cu doi oameni în
minus după ce a mai fost eliminat și Cl. Dumitrescu.
Final
de tur în vrie
Cele întâmplate la meciul cu echipa nemțeană și-au pus amprenta
asupra Otopeniului, ilfovenii pierzând la scor următoarele două
partide. Final de tur a fost unul foarte slab cu egaluri la Brăila
și acasă cu Buzăul și eșecuri la Săgeata și Chiajna, onoarea fiind
salvată de victoriile obținute acasă cu Dunărea Galați și Dinamo
II. Așa că nu mai miră pe nimeni că Otopeniul a terminat turul pe
locul 11!
Despărțiri cu scandal
și achiziții cu nume
Pauza de iarnă a adus noi probleme după ce Bobariu și Ivan nu au
fost de acord cu rezilierea contractelor și au refuzat să plece de
la echipă fiind trimiși să se antreneze cu juniorii. Totodată,
talentatul internațional de juniori Tiberiu Serediuc a dispărut de
la echipă fiind prost sfătuit de terțe persoane și neluând în
calcul că își pune în pericol participarea la Euro U19. Trei luni a
durat „vacanța de iarnă” a juniorului, revenind la sentimente mai
bune la startul returului. Cât despre noutățile de iarnă, Otopeniul
a adus o serie de nume cu experiență gen G. Ghiță, Vitinha, Ad.
Iordache sau Neagoie
Revenire de senzație
a lui Manea și un nou scandal cu Ceahlăul
Refăcut după accidentarea din prima etapă a campionatului,
Florin Manea și-a făcut simțită prezența pe teren cu trei goluri în
primele două meciuri, ambele câștigate de reușitele sale. Cinci
victorii și doar un eșec la Snagov au dus Otopeniul pe un nesperat
loc 4 ținând cont unde era Otopeniul la startul returului. Au urmat
din nou probleme cu Ceahlăul, ilfovenii acuzând virulent arbitrajul
și terminând meciul doar cu un om în minus după eliminarea corectă
a lui Pârvu.
Invincibilă acasă,
Otopeniul a decis a doua promovată
Lipsiți de orice griji, elevii lui Tudorel Dumitru au luptat pe
final de campionat doar pentru a păstra intact recordul de
invincibilitate de pe arena din Otopeni, care datează din aprilie
2008, de la un 1-4 de pomină cu Inter Gaz. În aceste condiții, nu a
surprins pe nimeni că Otopeniul a învins pe Săgeata în etapa a 28-a
și le-a dat o mână de ajutor vecinilor de județ de la Chiajna
pentru a urca pe locul 2, care ducea direct în Liga I. Bonus, în
ultima etapă Otopeniul s-a omorât cu firea în fața Concordiei cât
să nu își strice recordul de invincibilitate, astfel că echipa din
Chiajna a făcut pasul spre primul eșalon
Statistica CS Otopeni pentru Liga a II-a
Radu Marian Sardescu – 1981 – 495 minute – 6 meciuri / 0
goluri
Cosmin Victor Tănase – 1989 – 814 minute – 10 meciuri / 0
goluri
Mircea Teodor Oltean – 1982 – 540 minute – 6 meciuri / 0
goluri
Sorin Bobariu** – 1976 – 851 minute – 10 meciuri / 0
goluri
Laurențiu Marius Ivan** – 1979 – 498 minute – 8 meciuri / 0
goluri
Vitor Tiago de Freitas Fernandes „Vitinha” – 1986 – 833 minute – 12
meciuri / 0 goluri
George Daniel Ghiță – 1983 – 777 minute – 11 meciuri / 2
goluri
Alexandru-Ionuț-Marius Dragomir – 1985 – 1986 minute – 24 meciuri /
1 goluri
Claudiu Gabriel Dumitrescu – 1979 – 2167 minute – 25 meciuri / 0
goluri
Alexandru David – 1991 – 543 minute – 7 meciuri / 0 goluri
Marian Adrian Dedu – 1984 – 1986 minute – 24 meciuri / 3
goluri
Marian Vătavu – 1982 – 1928 minute – 22 meciuri / 0 goluri
Tiberiu Andrei Serediuc – 1992 – 2023 minute – 24 meciuri / 0
goluri
Florin Constantin Plămadă – 1992 – 1 minut – 1 meci / 0
goluri
Cosmin Ioan Iuhas* – 1984 – 945 minute – 11 meciuri / 0
goluri
Alin Sorin Ilin* – 1984 – 79 minute – 2 meciuri / 0 goluri
Paul Florin Țene* – 1991 – 80 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Adrian Neagoie – 1985 – 422 minute – 10 meciuri / 1 goluri
Ninel Dănuț Corcoveanu – 1989 – 968 minute – 17 meciuri / 0
goluri
Nicolae Cristian Cristea – 1984 – 1006 minute – 15 meciuri / 1
goluri
Florin Manea – 1980 – 879 minute – 12 meciuri / 6 goluri
Ionel Daniel Stana – 1982 – 2064 minute – 24 meciuri / 0
goluri
Mihnea Alexandru Nițulescu – 1988 – 108 minute – 4 meciuri / 0
goluri
Ionel Cristian Celpan – 1977 – 612 minute – 12 meciuri / 1
goluri
Costinel Lală – 1991 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Alexandru Mugurel Dedu – 1985 – 1049 minute – 12 meciuri / 0
goluri
Petrișor Dan Dedu – 1990 – 209 minute – 5 meciuri / 0
goluri
Adrian Dragoș Iordache – 1981 – 407 minute – 11 meciuri / 1
goluri
Octavian Drăghici – 1985 – 1809 minute – 25 meciuri / 8
goluri
Lucian Pârvu – 1982 – 1779 minute – 24 meciuri / 8 goluri
Kallé Soné Masué* – 1982 – 515 minute – 7 meciuri / 1 goluri
Miroslav LeĂiÇ* – 1985 – 212 minute – 6 meciuri / 0 goluri
Ionuț Balaur* – 1989 – 916 minute – 14 meciuri / 1 goluri
* – au plecat de la echipă la finalul turului
**- scoși în afara lotului în iarnă
Cel mai bătrân jucător folosit: Sorin Bobariu –
34 de ani, 4 luni și 20 zile în meciul cu Concordia Chiajna din
05.12.2010
Cel mai tânăr jucător folosit: Tiberiu Andrei
Serediuc – 18 ani, 1 lună și 27 de zile în meciul cu Steaua II din
29.08.2010
Au fost căpitani: Fl. Manea (10), Cl. Dumitrescu
(8), Marian Dedu (5), Stana (1), Vitinha (1), Vătavu (1), Bobariu
(1), L. Pârvu (1), Mugurel Dedu (1), Sardescu (1)
Eliminări: Cl. Dumitrescu (2), Serediuc (1), L.
Pârvu (1)
Autogol pentru Otopeni: M. Ioniță (Dinamo II –
et.12)
Omul meciului: Fl. Manea (5), L. Pârvu (2), Marian
Dedu (2), Neagoie (1), Stana (1), Celpan (1), O. Drăghici (1),
Bobariu (1), G. Ghiță (1)
Statistică: Ligile
Inferioare