Din totalul de 22 de fotbaliști utilizați în returul sezonului
recent încheiat, doar debutantul în Liga a II-a Cosmin Bogdan a
jucat în toate cele 13 etape din 2011, bifând 1168 de minute.
Jucătorul de 23 de ani a fost urmat în statistică de căpitanul
Cosmin Crușoveanu, care a evoluat 1023 de minute, în 12 partide.
Practic, fundașul stânga Cosmin Bogdan a bifat în retur mai multe
minute decât o făcuse în turul sezonului 2010-2011, în Liga a
III-a, la CS Nouva Becicherecu Mic!
Fostul junior de la Poli Timișoara a vorbit despre diferențele
dintre cele două eșaloane și despre condițiile de la ultimele sale
două echipe. „Trecerea nu a fost grea, deși există
unele diferențe dintre C și B. Diferență foarte mare este între
stadionul din Becicherecu Mic și cel din Severin, care e unul de
nivelul Ligii I. Condițiile de aici nu se pot compara cu cele de la
ultima mea echipă. Mă bucură faptul că am fost jucătorul cu cele
mai multe jocuri din retur, de la Gaz Metan CFR. Am avut noroc că
antrenorul mi-a dat foarte multă încredere și că am întâlnit niște
jucători care m-au ajutat să mă adaptez foarte
repede”, a dezvălui Cosmin Bogdan.
Acesta speră să joace la fel de mult și în mandatul noului
antrenor Cosmin Bodea. „Sper să nu dezamăgesc nici
sezonul viitor, când vreau să obținem mult mai multe puncte. În
2012, mi-aș dori să fac pasul spre Liga I, cu actuala
echipă”, a spus bănățeanul Bogdan, jucător care a mai
trecut pe la modestele Unirea Sânnicolau Mare și Viitorul
Sânandrei.
În retur, la Gaz Metan CFR, Cosmin Bogdan l-a avut concurent pe
post doar pe Nicușor Neacșu, jucător adus în iarnă de la FC
Drobeta, dar ținut pe banca de rezerve de Ionel Gane, în ultimele
etape, în care jucătorul era apt de joc..
Au
jucat mai bine în tur, la Craiova
În topul golgheterilor din retur, atacantul Laurențiu Boroiban a
marcat de șase ori, fiind secondat de mijlocașii Ionuț Mitroi și
Milan Mitic, fundașul Paul Irimescu și atacantul Patrian Trifu,
toți patru cu câte două reușite. Parcursul echipei din retur n-a
fost însă unul reușit. În 2011, Gaz Metan CFR a contabilizat 3
victorii, 2 remize și 8 înfrângeri! În tur, interval în care echipa
juca la Craiova, elevii lui Gane obținuseră 4 victorii, 5 remize și
5 înfrângeri.
„Am întâlnit la Severin condiții mult mai bune decât
la Craiova, dar nu ne-am adaptat așa repede. Returul încheiat va fi
un plus pentru noul sezon”, spunea antrenorul Gane
după ultima etapă.
Echipa sa nu a marcat în 3 din cele 13 meciuri ale returului
(0-1 la Vâlcea, Iași și Mioveni). Gaz Metan CFR nu a primit gol în
jocurile cu FC Argeș (3-0) și ACU Arad (2-0) și a avut emoții în
privința retrogradării până înaintea ultimelor trei etape. Singurul
penalty de care a beneficiat în retur Gaz Metan CFR a fost în
partida cu ACU Arad (2-0), care a adus și salvarea matematică de la
retrogradare. Împotriva echipei de la malul Dunării s-a dictat tot
un singur 11 m, cu Voința Sibiu (1-3). Elevii lui Gane au adus un
singur punct din deplasare în 2011, scor 1-1 la Petrolul
Ploiești.
Lotul din
retur
Portari
Data
nașterii Meciuri Minute Goluri
Mihai Claudiu Neagoe 08.03.1988 10 900 0
Alexandru Iordan 17.08.1988 3 270 0
Fundași
Cosmin Bogdan 03.11.1987 13 1168 0
Cosmin Crușoveanu 12.04.1984 12 1023 0
Paul Irimescu 15.06.1987 10 901 2
Octavian Dumitru Nicola 19.10.1980 7 370 0
Mihnea Firoiu 06.10.1992 6 510 0
Flavian Roșianu 15.03.1991 6 353 0
Nicușor Cosmin Neacșu 14.09.1988 0 0 0
Mijlocași
Florin Cristian Pârvu 02.04.1975 12 985 0
Milan Mitic 14.01.1984 12 863 2
Alin Ștefan Vigariu 18.09.1980 10 817 0
Sergiu Alexandru Neacșa 03.09.1991 10 722 0
Eugen Eusebiu Rioșanu 10.11.1984 10 544 0
Ionuț Adrian Mitroi 23.02.1987 9 663 2
Marius Andrei Voicu 08.09.1989 5 182 0
Cătălin Alexandru Niță 10.03.1986 4 134 0
Dan Nicolae Oprea 10.01.1985 3 81 1
Atacanți
Laurențiu Claudiu Boroiban 17.10.1984 12 901 6
Patrian Trifu 16.11.1985 12 571 2
Bogdan Chirea 01.10.1989 10 705 1
Yuki Nakamura 04.06.1987 3 189 0
Ionuț Alexandru Mitriță 08.02.1995 2 11 0
Meciurile
returului
CSM Râmnicu Vâlcea – Gaz Metan CFR 1-0 (0-0)
Geantă (’77)
Gaz Metan CFR – Unirea Alba Iulia 1-2 (1-1)
Chirea (’33) / A. Câmpeanu (’24), Boboc (’57)
UTA Arad – Gaz Metan CFR 2-1 (1-1)
A. Voiculeț (‘6, ’83) / Mitroi (’18)
Gaz Metan CFR – FC Argeș 3-0 (1-0)
Irimescu (’38), Mitroi (’51), Mitic (’87)
Alro Slatina – Gaz Metan CFR 2-1 (2-0)
D. Ene (’20), Pasăre (’30) / Boroiban (’65)
Gaz Metan CFR Craiova – Mureșul Deva 3-1 (3-0)
Trifu (’10), Boroiban (’25, ’40) / Drăgan (’50)
Petrolul Ploiești – Gaz Metan CFR 1-1 (1-0)
Buhăescu (’12) / Boroiban (’55)
Poli Iași – Gaz Metan CFR 1-0 (1-0)
S. Muth (’38)
Gaz Metan CFR – Arieșul Turda 1-1 (1-0)
Paul Irimescu (’37) / Adrian Hadăr (’55)
Voința Sibiu – Gaz Metan CFR Craiova 3-1 (1-1)
Tătar (‘2), Bunea (’73), N. Grigore (’88-pen.) / Mitic
(’12)
Gaz Metan CFR – ACU Arad 2-0 (1-0)
Boroiban (’38-pen.), Trifu (’82)
CS Mioveni – Gaz Metan CFR 1-0 (0-0)
M. Olteanu (’82)
Gaz Metan CFR – FC Bihor 2-4 (0-3)
Boroiban (’68), Oprea (’75) / Chiș (’15, ’29, ’53), Selagea
(’18)
Articol scris de Mircea
OGLINDOIU