Antrenorul Gică Butoiu a pus punctul pe „i”: la ipostaza de
neinvidiat în care a ajuns formația au contribuit valoarea extrem
de scăzută a lotului și situația „dezastruoasă” de la club.
A patra înfrângere consecutivă a Farului în campionat, 0-2 (N.
Crețu 15, Postelnicu 81), sâmbătă, la Constanța, cu Delta Tulcea,
l-a făcut să răbufnească, după meci, pe antrenorul principal al
„marinarilor”, Gică Butoiu.
„Nu vreau să le mai iau apărarea jucătorilor, să-i
cocoloșesc. Avem una dintre cele mai slabe echipe din serie, iar eu
am avut „norocul” s-o antrenez. Cred că am prins cea mai slabă
formație a Farului din istorie. Însă ăștia sunt, alții mai buni nu
avem. Din lotul actual, nu știu dacă ar face față doi – trei la
Liga a II-a. În plus, situația de la club e dezastruoasă și se
răsfrânge poate și asupra lor, așa cum sunt, jucători modești. Până
la urmă, au și ei dreptate, nu au mai primit bani de nu știu cât
timp. Dacă era altă situație la club, una bună, nu eram eu
antrenor. Mă consum degeaba. Nu cred că mai batem pe cineva. Abia
aștept să se termine campionatul, pentru că mi-e și rușine să ies
prin oraș”, a declarat Butoiu.
Dacă Farul este la pământ, Delta stă pe cai mari, ajungând la a
11-a victorie la rând. Ironia sorții, golurile de la Constanța i-au
avut pasatori decisivi pe doi foști fariști, D. Florea („Gică
Fentă”) și nigerianul Henry.
Scorul de 2-0 a fost mic, portarul Farului, Zdrâncă, intervenind
decisiv în trei rânduri (R. Radu 40, E. Câju 77, Peteleu 87),
același Câju trimițând în bară în minutul 73, R. Radu
nedescurcându-se singur în careu (34), iar Vajou fiind aproape de
autogol în minutul 12. De cealaltă parte, ocaziile importante ale
lui Husein (30) și Șt. Ciobanu (75) și situațiile lui L. Ștefan
(35), I. Lupu (44) și Stăncioiu (54), toate la 0-1, n-au reușit să
salveze nimic pe tabelă ori să mai atenueze din impresia
nefavorabilă lăsată de jocul slab al Farului.
Și așa cu lotul în piuneze, Butoiu l-a pierdut pe Barbu încă din
minutul 27 (întindere musculară), însă surprinzător, stoper în
locul lui Nelu nu a fost coborât Vajou (de la închidere), ci tocmai
vârful Ștefan Ciobanu, golgeterul Farului! De la pauză însă,
fundași centrali au jucat Vajou și Liviu Ștefan, Ciobanu revenind
în atac.
sursa: Cuget Liber
foto de Andrei Marius Alexandru