Planuri mari pentru meciul de prezentare din vară

16 May. 2011, 15:46 Pregătiri, amicale
Planuri mari pentru meciul de prezentare din vară

Chiar dacă returul acestei ediții de campionat nu s-a încheiat
încă, oficialii arădeni se gândesc deja la ediția viitoare. Astfel,
Giovanni Catanzariti a fost în Italia recent pentru a discuta
inclusiv despre realizarea unei partide amicale importante la
prezentarea lotului.

„Chiar dacă am discutat cu oficialii celor de la
Fiorentina și Cesena, nu cred că vom face amicale cu aceste echipe.
Există riscul ca ele să vină cu doi – trei titulari și restul
juniori. Ne-am gândit și am început deja planificările pentru a
aduce la Arad o echipă formată din foști jucători importanți care
au evoluat în Serie A. Aceștia joacă acum în astfel de partide
amicale și cred că ar fi o plăcere pentru cei mai în vârstă dintre
spectatori să aibă ocazia să îi revadă la treabă. Probabil, se va
juca o repriză împotriva lotului UTA-ei de acum, iar cealaltă
împotriva unei formații formate din glorii ale Aradului sau chiar
ale României. Vom vedea ce va ieși, dar cred că va fi ceva
extraordinar”
, ne-a mărturisit președintele „Bătrânei
Doamne”.

Printre fotbaliștii care ar putea veni la Arad se numără
Sebastiano Rossi și Stefano Eranio (ex. AC Milan) sau Nicola Berti
(ex. Inter Milano).

Sursa:
Sport Arad

16 May. 2011, 15:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă