Accidentarea lui Vasile Prisacă în jocul cu Astra II Giurgiu,
care îl va ține pe goalkeeper departe de gazon cel puțin o lună de
zile i-a pus în alertă pe oficialii clubului.
Imediat după joc, Cristian Popovici, antrenorul principal al FC
Botoșani, a discutat cu Valeriu Iftime, finanțatorul clubului, și
Cornel Șfaițer, președintele executiv al grupării, spunându-le
acestora că are nevoie de încă un portar deoarece e riscant să se
bazeze doar pe serviciile lui Ovidiu Cherecheș și Mihai Listaru.
„E dificil să găsim în acest moment un portar. Ne
trebuie unul care să fie liber de contract, deoarece doar așa mai
putem lua jucători pentru că în această perioadă nu se pot face
transferuri”, a declarat Cristian Popovici.
Șfaițer:
„Am încredere în Cherecheș”
Cornel Șfaițer a menționat că va încerca zilele următoare să
rezolve această problemă. „Am încredere în Cherecheș,
are o șansă enormă de care trebuie să profite în acest moment, însă
probabil că pentru siguranță vom aduce un portar. Nu putem risca să
rămânem doar în Cherecheș și Listaru. Pot apărea accidentări,
suspendări și nu putem risca”, a susținut
Șfaițer.
Prisacă
va fi externat
Vasile Prisacă s-a accidentat grav în minutul 25 al confruntării cu
Astra. În urma contactului cu atacantul Jose Tiago, goalkeeperul
botoșănean s-a ales cu o fractură de piramidă nazală și deviație de
sept. El a fost transportat la Spitalul „Mavromati” pentru
investigații, ulterior luându-se decizia ca acesta să meargă la
Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde botoșăneanul se află
internat. „În mod normal miercuri ar trebui să fiu
externat, însă văd exact mâine (n.r. astăzi) ce decizie vor lua
medicii în privința mea”, a explicat Prisacă.
Referindu-se la momentul accidentării, goalkeeperul nu-și putea
explica nici ieri de ce atacantul adversar nu a evitat contactul cu
el. „A văzut că nu are șanse să joace mingea și totuși
nu s-a oprit. Nici nu știu cum a venit… cred că din plonjon. Asta
e! Voi reveni mult mai puternic”, a adăugat
Prisacă.
Jucătorii își reiau
pregătirea
Elevii lui Cristian Popovici își vor relua pregătirea în vederea
derby-ului de tradiție pe care îl vor susține luni, 4 aprilie, de
la ora 17.00 împotriva formației Ceahlăul Piatra Neamț. Fotbaliștii
au profitat de faptul că jocul cu pietrenii se va disputa luni,
primind liber după meciul cu Astra II Giurgiu. „Au fost
câteva zile libere, dar de mâine (n.r. astăzi) toată lumea va
reveni la treabă”, a specificat Cristian
Popovici.
Sursa: Monitorul de
Botoșani