Iftime: „Toți mă sfătuiesc să mă retrag din fotbal”

Fechita Bogdan-Andrei 28 Mar. 2011, 12:11 Campionat
Iftime:**

Principalul finanțator al FC
Botoșani susține că situația financiară a clubului nu este una
foarte bună chiar dacă nu sunt datorii mari către bugetul statului
și furnizori. Problemele apar din faptul că aproximativ patru
miliarde de lei vechi nu sunt acoperiți și nici nu există șanse
prea mari de a găsi alte surse de finanțare.

„Avem iar un deficit de
patru miliarde de lei pe care din nou trebuie să îi plătesc eu și
nu am niciun fel de confort psihic când mă gândesc la asta. Una
peste alta. Eu am angajamentul meu față de echipa asta, de oraș,
primărie, oameni să o susțin anul ăsta. Până în vară o duc sigur.
Din vară o să vedem ce facem. E clar că nu dăm înapoi dar e
complicat. Noi am cerut 14 miliarde iar dacă primăria dă 10 e
complicat. Noi ce am încasat din vânzarea de fotbaliști, am
acoperit datoria de anul trecut. Nu văd alte soluții privind
finanțarea. Nici nu îmi fac iluzii. Un alt mecanism financiar sau
alți oameni de afaceri care să dea bani la fotbal, nu văd. Toți cei
pe care îi cunosc eu mă sfătuiesc să mă retrag din fotbal. Asta mă
face să cred că ei nici nu se gândesc să dea bani la fotbal dacă
îmi spun mie să mă retrag”,
a spus Valeriu
Iftime.

Sursa: btonline.ro

Fechita Bogdan-Andrei 28 Mar. 2011, 12:11 Campionat
Pe aceeași temă