Semnând contracte cu alți patru fotbaliști după revenirea din
stagiul de pregătire efectuat în Antalya – portarul Huțan, fundașii
centrali Muth și Ljubovic și atacantul Tănasă, divizionara secundă
din Copou pare să-și fi creat acum concurență pe absolut toate
posturile. Ca să nu mai spunem că oficialii din Copou ar mai căuta
un închizător, deși nici discuțiile pentru venirea portarului rus
Alexeev nu sunt încă încheiate.
Cum Adrian Falub a primit săptămâna aceasta cei doi fundași
centrali, atacantul, dar și portarul ceruți, ACSMU Poli pare acum
acoperită în toate zonele, principala misiune a tehnicianului
rămânând acum integrarea ultimilor veniți în echipă, în vederea
omogenizării lotului. Ținând cont că există variante chiar și
pentru mijlocașul central despre care mai discutase cu președintele
executiv demisionar Grigore Sichitiu, lucrurile par în regulă la
echipa ieșeană, care trebuie să mai aibă și starea de spirit
necesară pentru a recupera handicapul de șapte puncte față de
ocupanta locului secund, dar mai ales pentru a și rămâne pe una
dintre pozițiile care la vară vor duce în elită.
Marele câștig al iernii pare însă portarul Sebastian Huțan, venit
de la „U” Cluj și care a mai trecut și pe la Șerif Tiraspol,
oficialii din Copou părând entuziasmați de prestația acestuia în
amicalul de miercuri, cu formația secundă a clubului. Chiar dacă a
încasat două goluri din partea coechipierilor, el apărând poarta
„satelitului”, Huțan a impresionat deja prin felul în care și-a
dirijat permanent defensiva, dar și prin siguranța dată fundașilor,
scoțând alte patru-cinci mingi grele.
„Se vede că-i meseriaș. Are stofă și cred că ne
poate ajuta să promovăm, golurile de miercuri încasându-le pe erori
ale fundașilor. Nu au fost din vina sa”, comentau
oficialii ACSMU Poli pe marginea terenului, aceștia declarându-se
satisfăcuți chiar și de evoluțiile lui Muth și Ljubovic, care au
stat bine în teren, jucând cu mult aplomb.
Sursa: Evenimentul